NICOLAI CONSTANTIN

Nicolai Constantin la Dana Gallery
După peste trei decenii de când s-a dus din Iaşi la Bucureşti şi ulterior din ţară, pictorul Nicolai Constantin s-a întors între ai săi, într-o continuitate a performanţelor; a plecat prin 1982 în Germania ca un artist format chiar de marcă al plasticii româneşti; s-a întors cu un nou plamares al succeselor şi aprecierii unanime – confirmate între altele şi prin primirea sa ca membru al celei mai importante asociaţii a artiştilor plastici germani. A fost un timp al trăirii dar şi al mărturisirii (prin artă), prin o muncă consecventă şi pasionată – un timp al recunoaşterii depline a valorii sale.
Organizată sub aceleaşi bune auspicii de standard european, expoziţia de la galeria „Dana”, ne-a readus în memorie iureşul horelor sau cel al cavalcadelor cu flăcăi în straie naţionale, peisajul de vis al Bucovinei sau altor zone în care realitatea şi legenda, concretul etnografic dar şi vraja tărâmului metafizic, interferă şi fuzionează într-o inedită, fermecătoare confuzie.
Dansuri şi datini străvechi ale sărbătorilor de iarnă cu izbucniri de vitalitate şi străluciri cromatice, ajunse în ultimul secol al picturii noastre, frecvente locuri comune, îşi descoperă prin N. Constantin o inedită originalitate – ele devin în creaţia artistului – pretexte; o mască trădează străvechiul totem al locului; tradiţii şi diverse obiceiuri ne coboară în o preistorie cu ritualuri. Ornamentelor înseşi dintr-o ţesătură populară (Traista) li se restituie, prin culoare, valorile lor ancestrale, magic– religioase, pierdute astăzi într-o contemporaneitate dispusă să recepteze limitativ doar latura lor estetică.
Rafinat al culorii, artistul are subtilitatea nuanţelor. Există în lucrările sale, o compoziţie clară a obiectelor în spaţiu, dar şi un judicios, gândit raport între culori şi nuanţele acestora. Izbucnirile pirice ale culorii, specifice în suita Datinilor se estompează când preeminenţa griurilor reci accentuează nota de solemnitate specifică evenimentului principal al tabloului (Nunta din Suceava) .
Evitând clişeele, păcatele endemice în abordarea subiectelor „folclorice” între care pitorescul şi anecdoticul, artistul se opreşte asupra unui esenţial – director al realităţii dar şi viziunii sale. Unul din aceste esenţiale, specifice şi definitorii în creaţia artistului, este mişcarea – element în virtutea căruia mai toate componentele constitutive ale unei lucrări – culoare, compoziţie, contraste de ton se convertesc sub semnul aceluiaşi numitor. Hora de la Sibiel sau cea de la Căpâlna devin prin transfigurarea optică a dansului – adevărate metafore ale mişcării.
Există şi lucrări ca Pădurea din Spessart în care dincolo de măiestria cu care potenţează, prin contrast de tonuri, sugestia generaţiilor succesive de arbori, artistul se impune prin capacitatea sa de a recepta creator şi a se ralia concomitent la un alt spaţiu spiritual – cel al noii sale patrii. Ambianţa de mister şi magic tenebros ne trimite spiritual la o mitologie a pădurii, specifică picturii germane de la Dűrer la G. David Friederich.
Omagiu adus spiritualităţii ţării sale de obârşie, opera lui Nicolai Constantin consacră peste hotarele acesteia un european performant în relevarea sugestiei mişcării, plasându-se astfel temeinic pe una din coordonatele universale ale artei.
Gh. Macarie