Prima Doamnă a tapiseriei româneșri, la Iași

Eveniment de excepție la Galeria „Dana”, expoziția de tapiserie A ARTISTEI Acela Neamțu prilejuiește publicului din orașul nostru, dacă nu primul contact cu distinsa ieșeancă ce și-a onorat concitadinii și cu alte apariții anterioare – sigur surpriza unei compoziții cu lucrări în totalitate noi -, aspect subliniat și în prezentarea – și ea de excepție - a criticului de artă Dorana Coșoveanu în cadrul vernisajului. Noi, dar încadrabile întru totul în permanențele spiritual-estetice ale unei opere care și-a cucerit o bine meritată recunoaștere, de fapt o supremație pe plan național, dar și locul distinct între vârfurile ilustrând genul în arealul său internațional.

De la prima sa expoziție în străinătate, de mare succes (la Düsseldorf și în alte orașe ale Germaniei – 1983), la Bienala Internațională de Tapiserie de la Lausanne ( unde a fost selectată între cei 51 aleși din 1115 candidați!), prezențele artistei în expozițiile individuale și colective în ami toate metropolele artistice ale Europei și Americii (între acestea, „Persoanele” de al New Yrk și Washinghton – 1997) au înscris tot atâtea repere ale recunoașterii sale ntr-o ierarhie internațională a genului.

Noi ca execuție, lucrările expuse la Galeria „Dana” întrunesc coordonatele esențiale ale operei artistei. Este lumea miraculoaselor ei motive – ale Ferestrei, ale fastuoasei Păsări regale, ale Jocului, dar mai ales cele neprețuite ale Altarelor.

Fereastra în creația Celei Neamțu - topos al timpului istoric și legendei dar și al destinului individual, interludiu între aici și acolo, între spațiul cotidian-teluric și cel metafizic, acces spre speranță și simbol al accesibilității spre o lume nevăzută dar nu mai puțin reală - apare și de astă dată în plina de sensuri Fereastră spre Lis.

Înrudite cu ciclul ferestrelor prin tratare, viziune stilistică dar mai ales consubstanțiale acelorași dominante spirituale, ciclul Altarelor evoluează sub semnulu aceluiași zenit artistic al operei autoarei. Le-a fost dat celor mai pătrunse spiritual dintre tapiserii să fie și cele mai rafinate cromatic. Avem în față tapiseriile hărăzite mănăstirii românești a Ierihonului-tărâm biblic de vrajă și legendă, ale cărui nivele de locuire și civilizație umană arheologii le-au eșalonat de-a lungul a nu mai puțin de zece milenii…

Altarele din tapiseriile Celei Neamțu structurează monumental materia, subsumând-o aceluiași har al sacralității și mântuirii. Nu știi ce să admiri mai mult la aceste ample compoziții – virtuozitatea de maestru al texturii, contrastele tonale fremătând de sfințenie, de iubire și dramă, rafinamentul blajun al culorii sau grandoarea calmă a întregului ansamblu.

Sentimentul sacrului, eșalonat în ultimele patru secole într-o continuă scîdere (nu numai în artă) iar astăzi la mulți în mare măsură aproape pierdut, cunoaște în lucrările Celei Neamțu o miraculoasă resuscitare. Autoarea intuiește și soluționează, compensativ-artistic, într-o lume de incertitudini și nesiguranță, această nevoie de sacru a omului contemoran (fie el credincios de rând sau intelectual-ateu). Actul artistei este unul de recuperare și relegitimare (artistică) a aceste dimensiuni spirituale. De la broderiile Putnei lui Ștefan cel Mare, al noi, nici un artist n-a mai trăit și întruchipat sentimentul sacralității în artă la cotele de sensibilitate relevate în tapiseriile Celei Neamțu.

Între cititorii tapiseriei moderne (Jean Lurçat, Sophie Arp etc.), se află, după un impresionant palmares de experiențe și expoziții, recompensate pe plan național și internațional, și ilustra noastră compatrioată – Acela Neamțu. S-o salutăm cum merită!

Gh. Macarie