Fereastra luminii din noi

Oricât ar părea de surprinzător, peisajul ca motiv autonom s-a impus cu oarecare întârziere pe scena interesului artistic. În vremurile vechi era ignorat iar în Renaşterea italiană i se acorda un rol minor. Peisajul era tratat doar ca o fereastră înscrisă în schema sofisticată a compoziţiei, de obicei religioasă. Privirea căuta însă o pespectivă şi o afla, ca la Leonardo da Vinci sugerată prin intermediul ferestrei. Mult mai târziu Joachim de Patenir, în zona flamandă, a acordat peisajului statut individualizat. Imaginea ferestrei a evoluat şi, cu timpul, a devenit ea însăşi un motiv distinct încărcat de simbolurile imediate ale comunicării între un aici concret şi un dincolo iluzoriu. Astfel fereastra are rolul unei relaţii, a unei treceri de vămi iluzorii şi de dialog vizual. Nu întâmplător exterioritatea unui peisaj sau unei scene privite prin ecranul translucid al sticlei devine o interioritate. Avea, desigur, dreptate cronicarul: ochiul ce-n afară se închide, înlăuntru se deşteaptă...

Nicolae Suciu, pictor cu însuşiri plurale, nativ moldovean din oraşul lui Tonitza, dar naturalizat la Baia Mare sub amprenta celebrei Colonii artistice de aici, a revenit la Iaşi, locul formării artistice, nu ca un fiu risipitor ci ca un artist ajuns la deplina maturitate creatoare. A făcut-o cu eleganţa unui profesionist al domeniului, cu sentimentul că anii n-au trecut în zadar şi cu satisfacţia unui palmares de elită. Titlul de doctor în arte vizuale ţine de parcursul didactic în timp ce expoziţiile demonstrează felul cum o carieră artistică poate deveni o reputaţie.

Selecţia de la prestigioasele Galerii de Artă Dana din Lăpuşneanu atestă încă o dată felul cum respectul poate deveni un omagiu. Atent la ansamblu însă şi la detalii Nicolae Suciu şi-a orchestrat compoziţia expoziţională aşa cum face, desigur, în ambianţa propriului atelier băimărean. A asigurat câteva centre optice de maximum interes şi a glosat apoi cu lucrări adiacente astfel încât ansamblul să conţină ideologia unui traseu şi argumentele profesionalismului. Am sugerat conotaţia simbolului Ferestrei ca o relaţie dintre contingent şi transcendent. În cazul său, ideea conduce la transcendenţă în timp ce tectoniva materiei cromatice sugerează contingenţa, aparenta constrângere în magma materiei. Lucrurile ar putea rămâne aşa dacă pictorul nu ar dovedi inteligenţa de a încorpora în materia culorii lumina ca personaj privilegiat.

O compoziţie în culori reci, sticloase, face trimitere la spaţiul vast al unei cosmicităţi identificată în spaţiul casnic şi, printr-un efect de contre jour, potenţează sugestiv ansamblul. Câteva siluete de vase casnice, amintirea unor flori uscate, se decupează pe suprafaţa planului secund ca o veritabilă feerie. Nicoale Suciu are virtuozităţi de colorist plin de fervoare, dar şi discplina unui unei gândiri care nu cedează impulsurilor primei impresii. De aceea, doar aparent spontane, compoziţiile lui, indiferent de motiv fac din expresia luminii un veritabil credo estetic. Culorile de ulei, acrilicele, acuarela sau pastelurile, obiectele ceramice îi permit simultan şi elaborări nuanţate, dar şi izbucniri spontane cu efect eclatant. Peisajele dunărene, Lunca, Lanurile, traversate de mişcarea intempestivă şi halucinantă a norilor, face din mişcarea materiei cromatice pe suprafaţă un argument în favoarea unei polifonice muzicalităţi din orizontul simfonicului. Aici identific o anume notă de dramatism care se pierde însă uşor în ansamblul spontanelor acuarele cu apusuri sau răsărituri de soare în Deltă sau pe suprafaţa piramidelor identificate în dealurile septentrionale ale Maramureşului.

Prefaţată la vernisaj de arhicunoscutele snoave ale fostului profesor Dan Hatmanu, expoziţia ieşeană a lui Nicolae Suciu a generat o stare de confort intelectual şi, desigur, satisfacţii estetice deplin motivate. Ca privitor discret am reţinut din datele de fond ale unui posibil portret al artistului rigoarea şi jovialitatea ca două amprente definitorii. Rigoarea rezultă din geometriile compoziţiei, jovialitatea din caracterul colocvial al mărturisirii. Cu Nicolae Suciu, artist cu o bună circulaţie în spaţiul european şi nu numai, poţi visa Edenuri iluzorii, te poţi plimba prin vechile cetăţi ale evului mediu din Ardeal, poţi surprinde liniştea lacului la Ciric sau, de ce nu, aduce în realitate visurile unui spirit pentru care întunericul nu poate fi altceva decât antonimul creat spre a sugera mai înalt triumful luminii. Din noi sau din afara noastră...

Valentin Ciucă