Lumi paralele – JENÖ BARTOS
JENÖ BARTOS, Beyond
Motivul cel mai frecvent din lucrările pictorului ieșean din această serie e ochiul, cu varianta… fereastra, ușa (sau chiar luna!), prin care poți întrezări o altă lume; și acest motiv e o dovadă a obsesiei autorului pentru esențe, pentru spiritualizarea materiei.
Pe Jeno Bartoș îl cunosc de mult timp - a avut generozitatea să-mi dea cândva câteva lecții de desen în atelierul său și al soției, pe atunci profă la liceul pe care, cu silă, îl frecventam și eu, dar ca elevă…
Pictorul era sobru fără a fi rigid, critica fără a te răni și te îndruma fără a fi pedant; adăugând umorul lui discret, părea un camarad pe cinste. Pasionat de meserie și de cultură, vorbea totuși puțin și, mai ales, fără gesticulație largă despre ele, ca un profesionist adevărat. Mai multe nu știu despre el, așa că dacă portretul pe care încerc să i-l fac aici pentru cititorii ziarului rămâne unul aproximativ, de vină e faptul că, de foarte mulți ani, noi doi abia de-am schimbat câteva cuvinte în întâlnirile întâmplătoare de pe stradă.
Însă i-am văzut multe din lucrări, și asta e suficient, cred eu. Nu spun o noutate: pentru cunoașterea unui artist, ca și a unui scriitor, relevante, firește, și … detaliile mai mult sau mai puțin anecdotice din viața lui, dar cel mai important e să-i cunoști opera.
Mi-a plăcut dintotdeauna pictura lui Jeno Bartoș, însă am ezitat mereu să scriu despre ea, la gândul inhibant că nu am în dotare „instrumentarul” critic necesar. Și mai sunt plasticieni care îmi plac și despre care am ezitat să scriu din același considerent. Pe de altă parte, mi se pare cum ne se poate mai frustrantă situația ca un artist plastic să facă, după ani mulți de muncă, o expoziție, iar ecourile ei, chiar în comunitatea locală, să fie ca și inexistente. Sigur, acum există și internetul, care te poate pune la curent cu ce se mai întâmplă în lume, care te poate ajuta să te faci cunoscut, prin care poți intra în dialog cu alții sau să-ți pui în circulație ideile ori imaginile – dar eu una nu am găsit în paginile virtuale prea multe informații despre unii pictori ieșeni; postarea unor date și fotografii ar fi putut-o face chiar ei, dar se vede că nu și-au bătut prea mult capul cu asta până acum și nu înțeleg de ce … În fine.
Dacă m-am decis acum să consemnez în rubrica mea din „Ziarul de Iași” expoziția lui Bartoș, intitulată „Lumi paralele”, nu e pentru că mi-am descoperit brusc vocația de critic plastic – ci pentru că mi-am zis că e mai bine să scriu stângaci, decât deloc. Cine știe, poate îi voi convinge măcar pe prieteni să se ducă musai s-o vadă.
În Galeria „Dana” din strada Lăpușneanu, de vreo zece zile, Jeno Bartoș expune 16 tablouri, majoritatea de mari dimensiuni. Ceea ce mi-a sărit în ochi chiar de la prima vizită – am fost de mai multe ori – e înclinația plasticianului către idee. Însă cerebralitatea temelor și tratarea lor la granița dintre figurativ și abstract în lucrări ca Solie, Teoria Big-Bang, Visul lui Platon, Lumi paralele, Capătul lumii, Șaman ș.a. sunt fericit „umanizate” de sensibilitatea pregnantă a culorii. Culorile lui Bartoș, puse cu cuțitul pe pânză ori carton, în tușe vibrante și aparent foarte libere, capătă o rezonanță, o forță, o materialitate aparte grație vecinătăților cromatice create de artist: un maro sau un gri sau chiar negrul – posomorâte și terne în sine – se contaminează de strălucirea și prospețimea verdelui smarald sau a albastrului de cobalt sau a nuanțelor de roșu, la rândul lor potențându-le pe cele din urmă. Totul într-un subtil regizat joc de planuri opuse: departe – aproape, înăuntru – afară, întuneric – lumină, aici – dincolo…
Cum spuneam, figurativul este aproape ocolit în lucrările expuse în Galeria „Dana”; adesea, o formă recognoscibilă – un tors, de pildă în Solie – se oprește la jumătatea drumului spre materializare, rămânând suspendată între creat și increat, lăsând libertate imaginației privitorului – să o continue, să o nască până la capăt? Chiar în picturile clar figurative, formele sunt epurate complet de accidental, spiritualizate, sugerate; iată, cele câteva portrete – Cariatidă, Cavaler, Buna Vestire – au … lapidaritatea și hieratismul sfinților din picturile murale, personajele supunându-se și ele înclinației pictorului de a reduce totul la esență. Același lucru se întâmplă și în cele două mici naturi statice: buchetele de flori și obiectele din jur sunt geometrizate la maxim, ca să fie lăsate să borbească numai volumele și culorile.
Motivul cel mai frecvent din lucrările pictorului ieșean din această serie e ochiul, cu varianta…fereastra, ușa (sau chiar luna!), prin care poți întrezări o altă lume; și acest motiv e o dovadă a obsesiei autorului pentru esențe, pentru spiritualizarea materiei. Dar și, pregnant, pentru surprinderea unui „dincolo” plin de mister, neliniștitor. Așa se face că, în cele mai multe tablouri, începând chiar cu frisonantul Beyond, apare, parcă pe neașteptate, sau ochiul, sau ușa, sau fereastra spre acest „dincolo” – al lumii reale, al cosmosului, al lumii interioare – care trezește angoasa. Pentru că nu știi sigur dacă tu, cel din fața tablourilor, ai acces, prin aceste fante, la o lume paralelă și străină ție, sau cineva de acolo te ațintește, are acces la lumea ta prin ele…
Mariana Codruț