Umbre şi lumini ieşene

A vorbi despre dimensiunile artelor plastice ieşene în general, sau despre dimensiunile artei româneşti, înseamnă, întâi de toate, a estima calitativ valorile plasticii din trecut şi din prezent.
Înseamnă, totodată, a aprecia contribuţia artei ieşene la arta românească şi nu numai. Segment important al culturii, arta s-a definit ca o coloană de susţinere a acesteia. De aceea mi se pare mai corect a încerca descifrarea unor coordonate fundamentale care, înmănuncheate, constituie ceea ce se numeşte cultură. Cultură în general, materială şi spirituală. Şi una şi alta, deoarece etimologia cuvântului care ne îndreaptă gândul spre latinescul coles-colere-cultum, în accepţiunea horaţiană şi ciceroniană, înseamnă a îngriji pământul, dar şi a îngriji spiritul, pentru ca roadele să fie mai bogate, mai îmbelşugate, mai frumoase şi mai valoroase. Tot astfel şi sămânţa minţii, scânteia inteligenţei şi talentului, va izvodi la întâmplare într-un caz, cu spor benefic într-alt caz.
Organizatorii acestei expoziţii „Umbre şi lumini ieşene” prezintă pe simezele galeriei DANA, (cei drept condensat) lucrările confraţilor plecaţi în lumea umbrelor (recitiţi Umbrele lui Aurel Leon, reeditate de scriitorul M. R. Iacoban, bene merenti! ); C.D. Stahi, Octav Băncilă, Petre Troteanu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Otto Briese, Jean Cosmovici, Corneliu Baba, Călin Alupi, Costache Agafiţei, Nicolae Popa, Ion Irimescu, Mihai Cămăruţ, Victor Mihăilescu Craiu, Petre Hârtopeanu, Eugen Ştefan Bouşcă, Iftimie Bârleanu, Francisc Bartok, Nicolae Matyus, valori incontestabile ale artei româneşti, umbrele nu secondează fiinţa materială, ci aceasta din urmă e doar un reflex slab al lumii adevărate, în care „trupul” se sublimează în „umbră”, devenind existenţă fundamentală, paradigmatică. Umbrele sunt, în acest caz, un simbol de o verticalitate abisală, în deschiderea spre infinit şi transcendent. Umbrele prinse în capcana propriei creaţii, refac coordonatele unei realităţi – asemeni vieţii – construind un univers...
Transfigurată simbolic, opera se priveşte pe sine. Existenţa operei – după principiile mimetice ale lui Aristotel – reflectă organizările lumii reale, trecându-le într-o zonă a imaterialului verosimil.
Arta „umbrelor” a organizat şi ordonat cantităţi enorme de imagine şi materie, încărcate, acestea, de semnificaţii psihice, puse în dialog astfel, cu imense perspective spirituale.
Acest „obiect” al cunoaşterii artistice, inclus virtualmente în polisemia capodoperelor perene, face posibilă tocmai în epoca crizei noastre, cu mijloacele pe care ni le pune la îndemână cercetarea, recuperarea mesajelor pierdute, după formularea lui Umberto Eco. Dincolo de mutaţiile spirituale, determinate de condiţiile schimbate de viaţă, putem găsi un curent subteran în care se scaldă rădăcinile trăirilor noastre contemporane. Această regăsire este numai conceptuală – ci prin intensitatea emoţiei estetice, este o retrăire fierbinte a unor stări, care altfel puteau să ne rămână necunoscute, definitiv pierdute. Aici rezidă miracolul artei.
Invitaţia la o contemplaţie tăcută în galeriile DANA, într-un timp regăsit artei, este un timp al duratei umane. Umbrele ce au plămădit aceste miraculoase lucrări, comunică prin creaţie, fragmente de lumină, lucru ce numai arta o poate înfăptui.
Cine poate trăi asemenea momente, nu poate renunţa la tulburătorul act de cunoaştere-de-sine-însuşi, pe care îl realizează trăirea artistică, nu poate să creadă că arta va dispărea, numai pentru că groparii artei vorbesc despre noul spirit artistic ca despre „spiritul” unei îndeletniciri esenţialmente tehnice, adică mai multă producţie(!!) şi mai puţină creaţie.
Arta este totdeauna primul răspuns al omului dat Naturii. Ca atare, printre incertitudini şi sfâşieri, în sânul unei lumi în plină schimbare, ea poate să fie încă fericită şi plină de viitor.
În întâmpinarea unei asemenea opinii vin cei care prin creaţia lor servesc cauzei prin reuşite artistice: Dan Hatmanu, Adrian Podoleanu, Corneliu Ionescu, Nicolai Constantin, Valeriu Gonceariuc, Dimitrie Gavrilean, Liviu Suhar, Dan Covătaru, Jenö Bartos, Constantin Tofan, Ilie Bostan, Dragoş Pătraşcu, Atena Simionescu, Zamfira Bîrzu, Sorin Purcaru.
Problematica artei de azi şi de mâine este în neîncetată desfăşurare, – ca şi mijloacele de expunere (ajutate de progresele ştiinţifice şi tehnice) se schimbă mereu şi că reluarea, în variante epigonice, a ceea ce a fost valoarea ieri, nu poate fi recomandată.
Arta autetică are obligaţia să fie totdeauna „modernă”, pentru epoca în care e creată. Existenţa „umbrelor”, nu au exclus, ba dimpotrivă au făcut posibilă existenţa marilor creatori „moderni” (contemporani), şi continuă să facă posibilă şi necesară existenţa unor mai noi creatori originali (şi nu pastişori) în zilele noastre şi în zilele care vin.
Deşi zilele care vin cu zorii negri ce pândesc la orizont însăşi existenţa artiştilor, fundaţia DANA ART sprijină continuu manifestări de excepţie ale artei plastice. În pofida dispreţului celor ce sunt plătiţi să sprijine arta şi cultura contemporană, a disoluţiei uniunilor de creaţie, a lipsei totale de achiziţii din partea statului şi a „colecţionarilor” privaţi, artiştii nu fac grevă, îşi văd de meserie rezistând eroic în aceste vremuri tulburi. De aceea eforturile galeriilor de artă DANA nu fac decât să contribuie la menţinerea ştachetei culturale moldave şi nu numai.
Tocmai de aceea cred în continuare în faţa acestui demers plastic, în supravieţuirea artei şi artiştilor, în pofida crizei, inculturii, kitchului naţional impus de impostură şi slujitorii ei.
O expoziţie în care vibrează tot ce este mai uman în noi.
Traian Mocanu,