NICOLAE CIOCHINĂ sau paleta-stea

Înzestrat cu capacitatea de a vedea în zona de penumbră a crepusculului, de a intui, în spaţii cu lumină, fosforescenţele radiante ale culorii, Nicolae Ciochină, cercetează acum COSMOSUL, procesul creator spontan la dimensiunile universului.

Ochiul interior al pictorului îndreptat spre depărtări atemporale, transferă lumea sa de emoţii a relaţiilor sale cu natura (şi a semenilor), într-un continent neobişnuit al artei, în care doar omul era centrul de interes!

Nicolae Ciochină s-a îndepărtat puţin de OM şi TERRA pentru a înţelege şi întruchipa UNIVERSUL în căutarea principiilor veşnice ale cosmogoniei.

Unii tind spre ţel prin credinţă, alţii prin ştiinţă, străduindu-se prin oglindirea diferitelor principii ale unităţii universale (principiile matematice) să apropie artele de cunoaşterea legilor generale ale Universului. În arte, mentalitatea estetică, atât de schimbătoare va aduce cu siguranţă corective în aprecierea operelor de artă; cine ştie poate în viitor emoţiile artistice se vor contopi într-un tot unic cu uimirea ştiinţifico-intelectuală.

În arta lui Nicolae Ciochină e de revelat atât descoperirea Cosmosului, cât mai ales bucuria acestei descoperiri. Îndepărtându-se de pământ şi ţinând Cosmosul, artistul, simte toată această lume infinită ca fiind sub puterea sa. Voinţa sa, cuprinde cosmosul cu imaginaţia dintr-o privire – ca gânditor – creator şi nu ca cercetător sau constructor, Nicolae Ciochină a descoperit un nou domeniu al vieţii spirituale, către care îşi îndreaptă talentul cu naivitatea nemijlocită a artistului suveran.

În relaţiile sale cu Universul nu există nici spaimă respectuosă, nici timiditate, nici starea aceea de confuzie şi pierderea de sine pe care o poate da conştiinţa infinitului şi a tainelor impenetrabile.

Complexitatea Cosmosului se împleteşte în subiectivitatea înfierbântată a artistului cu enigma propriei sale lumi interioare – generând un sentiment de nesfârşite bucurii – bucuria contopirii eului cu lumea. Intimitatea cu Cosmosul, bucuria comunicării cu el, sunt revelatoare. Nicolae Ciochină ne mână spre necunoscut, contaminându-ne de o exaltare fără margini. În această consonanţă se află cauzele apropierii lui Nicolae Ciochină de generaţiile care vor trăi, cât de curând, sentimentul cuceririlor spaţiale...

Credinţa picturii lui Nicolae Ciochină poate fi percepută de către privitor ca un subtil joc al imaginaţiei, manifestare a spiritului fantast, stare psihologică rafinată. Crezul artistic se transformă în invocarea magică a altor lumi, devine un impuls volitiv , aspiraţie către spiritul universal, năzuinţa omului către progres.

Pictura artistului este o aventură a luminii refractată între planurile translucide a unor imaginare volume cristaline în căutarea unui spaţiu de maximă libertate a culorii, privirea pictorului plonjează în fluid pentru a se încânta de mişcarea veşnică a materiei nesupusă formelor fixe.

Virtuos al materiei, artistul demonstrează transparenţa cu o pensulaţie riguros controlată, eliberând mai apoi mase plasmatice de pigmenţi pentru a-i opri o clipă în spaţiile nesfârşite prin lentilele unor savante verniuri, picturile acestei expoziţii mărturisesc, in corpore, de numele Poeziei înscris ca o deviză pe paleta – STEA a pictorului...

Un cadou pe care artistul îl închină Poetului Naţional, astăzi la Galeria DANA, amintindu-ne de ce nu; „La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă, / Că mii de ani i-au trebui / Luminii să ne-ajungă.”

Traian Mocanu

Neculai Ciochină – Cosmogonii picturale

Lumea, universul se oglindesc într-un strop de rouă, afirmă din perspectivă poetică, cei care consideră că, uneori, o metaforă poate semăna cu un demers științific. Cert este însă faptul că originea universului este oarecum disputată, simultan, de cei care cred în primatul cuvântului, iar alții că lumina ar sta la baza începutului lumii. Magul călător printre stele, poezia La steaua și alte creații circumscrise acestei căutări, a răspunsurilor posibile și credibile fac din filosofia lui Mihai Eminescu o posibilă poartă de intrare în teritoriile profunde ale gândirii. Din antichitate și până astăzi oamenii au formulat tot felul de ipoteze despre spațiu și timp, savanții au formulat explicații demne de tot interesul. O undă de mister persistă însă și pare convenabil să credem, simultan și în ceea ce susțin fizicienii, geofizicienii, astrologii și câți mai sunt preocupați de așa ceva, dar nu trebuie nicidecum uitați creatorii de artă fie ei poeți, pictori, muzicieni, literați și oricine altcineva care se raportează la începutul și, corelativ, la sfârșitul lumii…

Pictorul Neculai Ciochină, aflat la deplina maturitate, se adaugă celor care gândindu-se pe ei înșiși, reflectează simultan și la raporturile dintre Cosmos și Haos, la triada timpului trecut, prezent și viitor. O face cu un fel de smerenie și cu dorința de a adăuga un procent de cunoaștere a universului prin care trecem, deseori prea însetați de clipa cea repede, ce vrea dă ne lepede… În ipoteza că la început a fost lumina, cei care au fost dăruiţi cu harul culorilor în mod necesar vor elabora inevitabil propriile viziuni care deţin atributul unor categorii estetice, cum ar fi sublimul şi inefabilul. În spaţiul lor de comunicare există posibilități care fac din raționalitate un punct de pornire spre a ajunge în inefabil. Cu alte cuvinte, artistul vizionar devine el însuși creator de lumi unde fiecare se poate întâlni cu el însuși, dar și cu ceilalți. Pictorul ieșean pornește de la analiza cu mijloace artistice a universului, a micro și macrouniversului și constată că celula este la fel de complexă ca și o galaxie sau o metagalaxie. Ceea ce exprimă cu mijloacele artei devine, într-un anume fel, un univers proprietate personală deoarece smuls din increat, creatul, după chipul și asemănarea sa în varianta teologică a Facerii Lumii.

Neculai Chiochină, privit astfel, ni se relevă cu mult mai complex intelectual și artistic, decât pare la o primă și, desigur, superficială impresie. Capacitatea artistului de a imagina constelații miraculoase, dansurile siderale ale asteroizilor, cometelor episodice, pulsul vital al soarelui în jurul căruia gravitează planetele, sunetele venite din profunzimi inimaginabile ce conferă muzicii sferelor sonorități neintegrabile pe portativul celor șapte note, impune simultan ideea de compoziție plastică și muzicală. Turbioanele desfășurate pe fundalul unei perpetue nopți a timpului generează relații incitante între formele care se mișcă pe orbite imaginare. Cromatica uzează de întregul de întregul spectru cromatic – Toate curg, Călătorie în timp, Nebuloasă, O stea în univers, Spațiu intergalactic si, mai ales, Materie, timp, spațiu ș.a. – în așa fel încât sugestia armoniei nu poate fi ignorată. Component estetică, frumosul ca principiu ordonator se corelează cu sugestia iubirii ca element coagulant al energiilor spiritual-afective.

Un element ce trebuie relevat este acela al mișcării ca formă de existență a materiei. De aici, dinamica formelor, elipsoidele conturate pe un uriaș ecran imaginar unde ritmul pulsației universale se identifică cu respirația umană. Sincronizarea dintre palpitul vital al cosmosului și al oamenilor are sensul armoniei divine. Alte compoziții, dinamic racordate la pulsul universal, identifică virtuale galaxii, care s-au stins de mult și care abia acum încep pentru noi o altă existență.

Preocuparea aproape singulară a pictorului Ciochină se racordează în planul picturii românești ca direcție de cercetare și expresie cu Alin Gheorghiu sau Sabin Bălașa, fiecare, desigur, cu structuri proprii ale imaginarului și expresiei. Galaxiile, metagalaxiile devenite artă au finalitatea unor exerciții de visare cu ochii deschiși și a bucuriei de a dialoga ideal. Cu orizonturi ce scap uneori privirii noastre. Picturalitatea aplicată cu măiestrie subiectelor imaginare ni-l revendică pe autor ca pe un veritabil preot slujind în altarele unei cosmicități căreia îi aparține prin gândire și iubire. În conexiune cu predispoziția pentru regăsirea unor planete demult dispărute sau admirația unei nopți înstelate undeva pe valea Zeletinului, artistul realizează că el însuși este o trecătoare fantă de lumină ce sparge întunericul timpului infinit…

Valentin Ciucă, critic de artă