Doru Cernea- tonalități minerale

Tablourile expuse acum evocă de fapt o mereu altă vârstă a înţelepciunii şi devotamentului inechivoc pentru imaginea simbolică. El ştie să co-munice direct tocmai pentru că, deseori, compo-ziţiile lui fac trimitere la un cosmos interior unde viziunea devine credibilă tocmai prin aluziile la structura minerală a chtonicului şi la impondera-bilele zboruri. Panoul central asociază câteva com-poziţii cu sens simbolic unde din noaptea timpu-lui, prin fantele de lumină ce străpung masa ma-teriei inerte, se naşte misterul lumii. Sﬁnţi imagi-nari plutesc în câmpul imaginii. Vulnerabili şi imponderabili îngeri căzuţi se asociază prin forţa dramatică unei pledoarii persuasive pentru accesul la divinitate. Zborurile au tensiunea aspiraţiei înal-te, graţia sugestiilor de plutire, mişcarea ca element motrice al imaginaţiei.

Doru Cernea este, desigur, un pictor al mi-neralului. Prin cristalele de culoare asemenea unor ﬂori de mină, lumea se vede în dimensiunea ei de miracol diurn iar umbrele prelungesc formele şi le asociază visului. Astfel, pictorul reconﬁgurează axele galaxiei, le modiﬁcă potrivit stării de moment sau ca rezultat al unor îndelungi reﬂecţii şi vrea să descătuşeze ansamblul graﬁc de comunele semne ale gravitaţiei terestre. Rezultă imagini ale inefa-bilului, proiecţii mentale şi afective în absolutul părelnicului. Eminescian, remarcă versul „părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă”, sugestie ce poate deveni sensul unui parcurs în care se produc revelaţii deﬁnitive.

Alte compoziţii, marcate de spiritul unitar mental şi stilistic al imaginilor, glosează potrivit temei generale pe efectele de culoare şi sublimează mineralul în spiritual. Copacii extraşi dintr-un ano-timp generic, concomitent astral şi terestru, sunt prilejuri de reverie, de romantică intrare în orizon-tul contrastelor armonice. Perechile adiacente su-gerează atingerea ambiţioasă a totului care nu este altceva decât provocarea unei stări de plenitudine. La Doru Cernea forma este doar o ipoteză asupra realului şi o dezbatere interioară între senzual şi glacial. Tonurile reci prevestesc anotimpuri inte-rioare, cele calde primăveri amânate. În fapt, artis-tul colorează în felurite tehnici personale derivate din tempera cu fervoare imaginativă, astfel încât dinamica suprafeţei este menţinută mereu sub con-trol artistic.

Cu toate acestea, surpriza este la Doru Cer-nea o permanenţă. Nu vrea să repete nimic din ceea ce a făcut ieri, să inoveze neuitând totuşi nici o clipă că şi continuitatea nu trebuie ignorată. Astfel, la nivelul ansamblului, putem vorbi de o amprentă Cernea, de o febrilitate ce-l deﬁneşte în efortul de a spune mereu altceva. Soluţiile se nasc simultan cu emoţia tuşei, cu rigoarea gestului care conﬁgurează universuri posibile. Peste imagine, se adună pulberi diamantine, ireale, traversând ierni imaginare. Traseele sunt, de aceea, deseori impre-vizibile sugerând, metaforic, libertatea spiritului.

Valentin Ciucă, critic de artă