Generaţii şi succesiuni

Ideea de generaţii, dincolo de motivaţiile biologice, reprezintă în fapt o formă de continuitate. Ştim că generaţiile, în plan biologic, sunt legate de simbolul cristic, acela al schimbărilor produse din treizeci şi trei în treizeci şi trei de ani. Din punctul de vedere al modificărilor de mentalitate artistică identificate în viziune, lucrurile nu se supun neapărat unei aritmetici imuabile, ci se prelungesc, trecând destul de evident de la o perioadă la alta. Existenţa generaţiilor este, un fapt, continuităţile un fel de despărţire amiabilă, cu acordul tacit sau explicit, al părţilor.

Salut ideea Galeriilor Dana de a încerca printr-o selectivă expoziţie consacrată acestui fenomen social şi artistic, ca pe un gest necesar şi oportun, încercând prin această demonstraţie sublinierea spiritului creator ieşean şi a sincronismului în plan valoric cu reuşitele din spaţiul românesc şi extern. Ideea completitudinii între culturi a devenit de mult un fenomen generalizant, comunicarea, inclusiv în planul media, asigurând un fel de internaţionalizare benefică în sensul dialogului intercultural şi al amplificării exponenţiale a valorilor contemporane..

Asemenea iniţiativă vrea să exprime că în evoluţia şcolii ieşene de artă s-a manifestat permanent un racord între dimensiunea naţională a fenomenului artistic cu ceea ce se petrecea în alte culturi. Momentul desprinderii artei în spaţiul naţional de erminiile bizantine şi post bizantine şi trecerea, cu sprijinul unor artişti occidentali stabiliţi temporar la Iaşi, a condus la o firească deplasare către pictura de şevalet, unde au prevalat la început portretele de aparat şi, mai târziu, la peisajul local, ce a marcat o evoluţie previzibilă. Clasul de zugrăvitură al lui Asachi s-a împlinit în anul 1860, când oficial, s-a înfiinţat la Iaşi, Şcoala de Belle Arte, cu Gheorghe Panaiteanu Bardasare ca director devotat şi întreprinzător. Trecerea de la Asachi la Bardasare, de la acesta la Emanoil Bardasare şi Gheorghe Popovici, un remarcabil artist şi devotat creator cu vocaţia naţională, Ştefan Dimitrescu şi N.N. Tonitza a conturat direcţiile evolutive ale artei ieşene.

Aşadar, o permanentă schimbare de mentalităţi şi forme de expresie, o emancipare evidentă, racordată evoluţiei societăţii româneşti, a României în ansamblu. Studiile în capitalele picturii europene, fie ele din mediul francez, italian sau germanic au contribuit substanţial la modernizarea viziunilor individuale, extinse de-a lungul timpului când au strălucit Corneliu Baba, Ion Irimescu, mai vârstnicii, Otto Briese, Jean. L Cosmovici şi atâţia alţii. Urmaşii acestor mari artişti şi profesori au continuat şi amplificat efortul de emancipare a limbajului, perioada post-belică fiind traversată de noile ideologii ale anilor '50. Generaţia lui Dan Hatmanu şi Adrian Podoleanu a interferat cu cea a lui Mihai Cămăruţ, Costache Agafiţei, Petru Hârtopeanu până prin anii '80, perioadă marcată de spiritul constructiv al unei alte societăţi, neputând ignora însă comanda socială şi idealurile utopice ale societăţii multilateral dezvoltate.

Dacă Dan Hatmanu, beneficiar de burse atât în spaţiul sovietic, cât şi în cel occidental, a definit sensul irevocabil al schimbărilor de mentalitate şi de expresie, sculptorii Iftimie Bârleanu, Vasile Condurache, Ion Antonică, Lucreţia Filioreanu,Vladimir Florea, Dumitru Căileanu din aceeaşi generaţie s-au racordat din mers idealurilor sociale şi ale celor sincrone cu tipul de exprimare european. Generaţia lui Liviu Suhar, Corneliu Ionescu, Ioan Gânju, Mircea Ispir, Francisc Bartok, Ion Neagoe, Nicolae Matyus, Valeriu Gonciariuc, Constantin Nicolai a propus o altă paradigmă estetică. Consistentă sub raport valoric, această generaţie '70 a configurat valorile unui alt tip de comunicare prin simbolurile artei şi a reaşezat traiectul evolutiv în sfera artei cultivată în spaţiul românesc şi universal. Circulaţia valorilor, dificilă în anii comunismului, a depăşit deseori rigorile de partid în beneficiul cultivării modelului autentic umanist. Aşezaţi cu deplin temei în sfera propriei creaţii, dar şi în ierarhiile învăţământului artistic, aceştia au lăsat în urmă sute de absolvenţi ai şcolii ieşene de pictură, grafică, sculptură sau arte decorative, lucru deplin remarcabil în ordinea continuităţii.

Dinamica acestui fenomen a permis impunerea în plan valoric a urmaşilor generaţiei '70, unde strălucesc acum din ce în ce mai pregnant artişti de valoarea lui Constantin Tofan, Dragoş Pătraşcu, Ilie Bostan, Atena Simionescu, Eugen Mircea, Ioan Vânău şi încă mulţi alţii. Pe traseul dialectic al schimbărilor de generaţii, staţionările sunt interzise. Expoziţia de la Galeriile Dana reprezintă bucuria de a ne reîntâlni cu arta unor tineri ai generaţiei '70 şi cu cei care astăzi se exprimă cu mijloacele modernităţii. Ideea de modernitate poate fi socotită o provocare şi, poate, un destin. Prin fiecare creator se naşte o lume nouă, cu fiecare artist înveşnicit mai tânăr sau încărcat de ani, lumea se reinventează perpetuu. Din perspectiva nesfârşitei speranţe...

Valentin Ciucă, critic de artă