Victor Ciobanu și structurile imaginarului

Grafician de anvergură internațională, inclus în expoziții de prestigiu, recompensat pentru prestațiile sale cu meritate distincții, artistul Victor Ciobanu nu s-a rezumat doar la arealul alb-negrului, realizând în timp câteva opere reprezentative de artă monumentală în intarsie și mozaic ceramic la Moscova, o structură luminoasă la Kiev, vitralii. Dacă facem conexiunea cu zecile de frontispicii pentru ziare și reviste de circulație națională, cu perioada când a predat serigrafia la Academia de Arte din București identificăm un creator cu disponibilități plurale, aflat mereu în priză directă cu structurile imaginarului.

Prezențele din ce în ce mai intense în spațiul cultural american i-au oferit experiențe artistice și umane noi și l-au stimulat în ideea păstrării identității ca singura soluție a succesului. Mobilitatea intelectuală, verva imaginativă, nevoia personalizării discursului grafic îl detașează de ceilalți confrați, fiind practicantul unui stil direct și tușant, marcat de energii imaginative inepuizabile. Are acces la un discurs concentrat îndeosebi pe polemică, are argumente, dar și subiective reacții, oricum conversația lui incită permanent la dialoguri neconvenționale.

Cu cât locvacitatea sporește în dispute amicale, cu atât pare mai inhibat când se referă la propria operă. Lecția măsurii în toate, deprinsă la Academia din Cluj are avantajul rigorii și a unei discipline interioare, gena poloneză asociindu-l spiritului nordic. Această disponibilitate se relevă mai ales în serigrafii, unde a atins o cotă maximală prin elocința compozițională și soluții tehnice. Alb-negrul reconfigurează un univers al potențialității, al contrastului și complementarității. Artistul operează cu imaginarul ca și cum semnele preexistau în ființa sa profundă, spirituală și se cereau materializate spre folosul celorlalți. Abstracția formelor, suplețea meandrică a ductului țin de apetența unui fundamental liric, dornic să se convertească la impersonal și definitiv. În fapt, compozițiile lui sunt niște permanente și enigmatice labirinturi în care el însuși este primul captiv. Despletirile și concentrările ductului fac din suprafața imaculată un teritoriu al posibilului și al fanteziei fără sfârșit. Avem a face cu veritabile poeme ale liniei și luminii, obiectivului și subiectivului, antitezei care declanșează o autentică dezbatere pe principiile, ilare și utopice, de organizare a haosului…

Expoziția de la Galeriile Dana din Iași, generalizează prin titlul oarecum neutru Linie și Culoare, intenția de a configura un spațiu de așteptare la larg, mai generos și, evident, mai accesibil, știind prea bine că forma sa de exprimare nu este chiar la îndemâna neofiților. Practic, artistul chiar a intenționat stabilirea unui racord între artist și public, renunțând la discursul obișnuit în astfel de cazuri, în favoarea comunicării doar prin imagine. Autorul se întreabă, oarecum retoric, dacă este adevărată remarca potrivit căreia suntem chemați să acceptăm că o imagine ține locul a o mie de cuvinte. Desigur că este, vom afirma, prin impact direct și inechivoc. Dar cum putem, oare, uita că la început a fost cuvântul cu toate miracolele lui, încă departe de a fi epuizate…

Structura expoziției lui Victor Ciobanu asociază figurativul nonfigurativului, stabilește o complementaritate între concret și abstract și oferă posibilitatea unor lecturi polisemantice a imaginilor în funcție de așteptări și provocări. Oamenii depersonalizați, lipsiți de atributul individualității se pierd iremediabil în masa anonimatului și anodinului. Maladiile de tot felul trimit spre derizoriu și, desigur, apocaliptic. Zona compozițiilor cu personaje multiple configurează, de fapt, singurătăți și intratabile depresii. Nota expresionistă exaltă derizoriul și face din fizionomiile precare un discurs despre pierderea de sine și neant. Grupurile umane, incerte, sugerează limite și autodeposedări de identitate. Imaginile ating zona caricaturalului, o potențează și trimit în orizontul flagelat de umbra apocalipsei din creația lui Goya… O lume, așadar la limită, o limită a lumii, saturată de dureri și maladii ale spiritului. Grotescul unor expresii amintește de graficienii germani, sarcastici și intratabili în discursul autoflagelant, cei care împingeau deseori expresia în absurd și în afara condiției umane.

Gestualitatea ca expresie a spontaneității furibunde face racordul cu apetitul ieșirii din orice formă de constrângere spre a se întâlni cu propria libertate interioară. Compozițiile, de dimensiuni reduse sau mari, colorate sau alb-negru, reprezintă la Victor Ciobanu traseele unei energii vitaliste, orientată către căutarea esențelor vizuale și simbolice puțin sau deloc convenționale. Unele opere pot fi citite ca vechi scoarțe românești sau de aiurea, alăturând formelor geometrice, trasee plastice din sfera decorativului simbolic, a meandrului sau despletirilor de structuri libere de orice constrângere. Dinamica, cu ritmuri imprevizibile a ansamblului compozițional, realizată în tehnici mixte, tușul colorat, ceracolorul, uleiul asigură suprafețelor o matitate gravă și incitantă, cu subtile ritmuri muzicale. Ele există în sine și pentru sine, ca un parcurs original și cu finaluri mereu deschise, interlocutorul vizual fiind un partener al tăcerilor despre aceleași așteptări sau refuzuri. Ceva mai relaxat, Autoportretul artistului ne indică faptul că nu a uitat să zâmbească și că, astfel, are resurse să mai coloreze bolțile universului cu himerele fără de care am vizita prea curând neantul. Victor Ciobanu ne-a convins, măcar în parte, că insomniile spiritului au, la artiști, o noimă…

Valentin Ciucă, critic de artă

Revista „Cronica veche”, nr. 8, septembrie 2011