Amintirile Angelei Tomaselli

Peste o sută din lucrările Angelei Tomaselli fac obiectul unui deşant pictural inedit, organizat începând de joi în spaţiile Galeriei „Dana”. Originară din ţinuturile vâlcene, artista are o ascendenţă multietnic ramificată (italiană după tată, germană şi română după mamă). După specializarea universitară în „artă monumentală”, urmată de un stagiu muzeografic gălăţean, se stabileşte în Capitală, devenind un nume importat în plastica autohtonă. O dovedesc reperele densei biografii profesionale, marcată de numeroasele semne ale prezenţelor expoziţionale, dar şi ale atestărilor sau reatestărilor critice.

Grupate în mai multe cicluri (Fabule, Mitologii subiective, Muzicieni, Arhitecturi suprapuse, Amintiri suprapuse), lucrările Angelei Tomaselli pot fi ataşate unui expresionism liric temperat, ironic şi ficţional, deopotrivă, care se eschivează atât dramatismului figurativ excesiv, de inspiraţie continentală, cât şi soluţiilor eminamente abstracte, de felul celor exersate peste Ocean. Individualizată în opţiunile sale stilistice, artista deconstruieşte schemele de reprezentare previzibile şi familiare, folosind tratamente plastice personalizate. În motivaţia compoziţiilor sale, nostalgiile, reveriile şi evaziunile imaginative par a-şi disputa fratern întâietatea. Unele trimit la trecut, la „amprentele” depuse în subsolurile memoriei; celelalte ancorează în cotidian ori se deschid spre lumi posibile. Artista activează pictural când introspecţii, replieri meditative, când eschive comice, parodice sau fabulatorii.

Fabulele, spre exemplu, au ca lait-motiv câinele, subiectul unor „poveşti" cu tâlc moralizator. Surprinse în ipostaze cantabile (Muzi-chiens) şi politice (Politi - chiens), patrupedele canine au prestaţii publice inegale; primii (muzicienii) oferă sinceritate, simplitate, armonie, ceilalţi (politicienii) etalează strident circul egoist al intereselor de putere. Mitologiile subiective descriu etapele căutărilor, dubiilor şi obsesiilor care au întreţinut (sau întreţin încă) fervoarea imaginarului propriu. Sunt convertite în imagini plastice unele călătorii închipuite, retrospecţii afective (Fotoliul bunicii), ispite ascensionale (Pasărea măiastră). Ciclul Muzicienilor sugerează posibilitatea unei „rupturi de nivel” resimţită la întâlnirea dintre două ipostaze ale frumuseţii - melodică şi vizuală. Accesoriu nelipsit al îngerilor, lira este obiect de „in-cintare”; ea degajă ritmuri angelice, menite a-i detaşa pe ascultători de reflexele obişnuite. Arhitecturile suprapuse au energii sonore vag perceptibile, pe care numai ochiul vigilent le poate... asculta. Ritmurile ambientale (pariziene, transilvane, medievale) fac legatura dintre spaţiile vizitate şi „muzica” lor ascunsă. Arhitecturile (dobrogene, italiene, transilvane, religioase) reţin, la rândul lor, câte ceva din culoarea şi specificul locurilor investite cu simpatie: turle de catedrale, frontone de biserici, clădiri emblematice. Amintirile suprapuse - grupajul care dă şi titlul expoziţiei ieşene - trimite la „anotimpuri”, „dealuri” şi „repausuri” populate cu imagini de altădată. De ce amintirile? Pentru că ne leagă de trecut, prin gesturi, fapte şi chipuri îndrăgite.

Tablourile artistei bucureştene au o evidentă miză subiectivă; ele sunt expresia întâmplărilor care, la un moment dat, i-au „impresionat” favorabil memoria. Păstrăm ceva după ce ochiul se retrage din faţa unor privelişti de neuitat? Rămân doar stări, dispoziţii, tonalităţi afective, colaje de amintiri, atmosfere difuze, ambiguizate. Toate acestea sunt convertite ulterior în pictograme ce restaurează cu aproximaţie nu spaţiile, ci impresiile acumulate şi conservate în timp. Lumea capătă astfel concreteţe, după felul în care este percepută de artist şi reprezentată.

Angela Tomaselli caută să rezolve o dificultate reală: cum poţi reprezenta într-un tablou - limitat în suprafaţa lui - armonia şi fascinaţia ansamblului? Cum poţi reconfigura întregul, astfel încât reunirea părţilor să evite imitaţia pură sau realismul facil? Artista bucureşteană recurge la soluţia fragmentărilor multiple. Mulţimi de parcele pluricrome sunt delimitate aleatoriu şi asamblate ulterior prin suprapuneri şi alăturări secvenţiale. Rezultă aglomerări de linii şi forme, concentrări de tensiuni vizuale, trasee labirintice sofisticate care dau senzaţia risipei, dar şi coerenţei formale. Suprapunerile pun lucrurile evocate în relaţie de simultaneitate şi coexistenţă, suprimând distanţările spaţiale sau retardul temporal.

Multe din lucrările Angelei Tomaselli au alura unor conglomerate formale supraetajate. Spaţiul tablourilor este plin, dar segmentat şi mărunţit cu detalii. Lipsesc deschiderile luminoase, exterioarele solare, spaţiile de fugă în peisaj, cele care oferă ochiului prilej de odihnă şi leneşa delectare. Privitorul este invitat mai curând să citească, să asocieze, să dibuiască „urmele” semnificante distribuite pe ţesătura pânzei, să descopere „firul ascuns” care leagă forma şi culoarea de sens.

Pentru publicul ieşean, retrospectiva Angelei Tomaselli este, fără îndoială, o bună ocazie de a-şi testa plăcerile contemplative, dar şi elanurile critico-reflexive. Sunt sigur că în zilele viitoare va şti să profite din plin...

Petru Bejan, critic de artă