Cred că toți artiștii sau, oricum, cei mai mulți dintre ei caută originalitatea. Unii o află, alții nu. Unii trag nădejde că o au, iar alții nu bagă de seamă. Recent, la Galeriile Dana am avut șansa de a mă reîntâlni cu pictorul Răzvan Aureliu Ionescu, ale cărui viziuni plastice s-au impus prin originalitate și har inventiv. De fapt, pictorul este dublat de un gânditor al artei ale cărui opinii, desigur incitante, repune în discuție temeiurile picturii. Autorul unor numeroase și substanțiale expoziții, în țară sau străinătate, s-a impus prin asumarea unor concepte afișate în oarecare divergență privind cutumele milenare ale artei, deseori ignorate sau răstălmăcite.

Răzvan Ionescu a iscodit temeiurile picturii și a reformulat strategiile privind desprinderea de prea clasicizatul procedeu al perspectivei, al iluziei volumetrice și spațialității. Artistul crede, cu argumente, că pictura este hărăzită a fi, esențial, bidimensională. Doar sculptura, în tridimensionalitatea ei poate fi privită a tutto rondo. Teoria este de luat în seamă și aplicațiile sale din variatele expoziții relevă un creator interesat de esența lucrurilor. A fost confirmat în expoziții titrate Cale, unde se identifică lucrări memorabile, între care glosele pe tema Vidului, Inscripțiilor, Codicelor până la Sigilii, Urme, Amprente, Cartografii afective. Expoziția ieșeană Orașe regăsite, orașe suprapuse lasă impresia unei nobile sinteze unde, cu inspirație, straturile suprapuse de cultură și civilizație urbană mărturisesc bucuria creației umane în general.

Pictorul are și alura unui cercetător al timpurilor bătrâne interesat de amprenta timpului și studiul asupra momentelor de renaștere, de decadență și de nouă trezire la valorile perene. Acest spectaculos și rafinat parcurs către profunzimile gândirii atinge zonele simbolice ale unui veritabil palimpsest unde urmele timpului devin teme de reflecție și creație. Bidimensionalitatea picturii asigură impresia definitivă a unor citadele imortalizate ca niște palimpseste, destinate timpului lung. Imaginile sale, verticale semețe, umbra omniprezentă a timpului, spiritul unui timp revolut țes de fapt o mereu aceeași poveste. Actorii se schimbă, textul plastic și subtextul analitic urmează de fapt o poveste care a mai fost trăită cândva.

Răzvan Ionescu se distinge în parcursul acestui insolit proiect plastic prin aerul seniorial al unui intelectual interesat de evoluții, de câștiguri intelectuale și afective. Gândește timpul din perspectiva clipei, dar și a veșniciei. Ar putea adera la versurile eminesciene, amintind că în lume totul este clipă și eternitate, iluzie și efemer. Compozițiile cartografice au sugestia ideii de citadelă, sfărâmată sau nu, de viață urbană și de civilizație ca straturi suprapuse amintind mitologicul Turn Babel sau ziguratele orientale.

Acribia artistului ține de structura unui creator interesat de esențial și nu de efecte eclatante. Reconstituie, asemenea unu pasionat arheolog, lumi și orizonturi trecute deseori în uitare. Cu atât mai fascinantă pare a fi cercetarea între zidurile amintirii și ale imaginației. Descopăr, cu satisfacție că pictorul atâtor dovezi de cultură a picturii, de devoțiune analitică și deschidere către imaginar creează sub semnul visului diurn al istoriei și al arhitecturilor gaudiene...

Expoziția ieșeană trebuie privită ca o ceremonioasă invitație de a parcurge Calea regală a spiritului și a istoriei care conține și orizonturile eroice ale înălțării și căderii. Asemenea amprente ale timpului grăbit, înveșnicit prin memorie și harul artiștilor, dau un sens condiției umane. Ai impresia că sub caligramele de la suprafață trimit, de fapt, în planuri succesive, către alte și alte mistere nedezlegate. Citadela, și Calea sunt elementele cunoașterii a ceea ce a fost și a ceea ce nu a fost gândit încă.

Pledez cu admirație față de un astfel de artist al lucrurilor rare, perene, cu sentimentul stimei umane și profesionale indubitabile. Peste milenii, aceste cartograme vor ghida vizitatorii altor planete în spațiul de fascinație al visul vesperal...

Valentin Ciucă