Un pictor de metafore - Horea Cucerzan

Obișnuiții galeriilor de artă pot constata o anumită recurență a subiectelor abordate, în contrast evident cu diversitatea și chiar ineditul formulelor plastice mobilizate. Să punem constanța și repetiția tematice pe seama limitării posibilităților artistului? Sau pe cea a eficienței locurilor comune, a stereotipurilor, întreținute de vreun păgubos confort al imaginației? Ori, mai curând, pe seama dorinței de nuanțare expresivă, de adâncire personală în „zarea interioară” a marilor și eternelor provocări? În absența altei explicații, socot mai plauzibilă cea din urmă supoziție. Cum am explica altfel predilecția pentru temele „solare”, atractive, de pildă, abstracție făcând de gusturile sau modele care duc spre direcții de cu totul alt sens? Ca „încremenire în proiect” și cădere inocentă în desuetudine? Sau, dimpotrivă, ca ispită de a explora acele zone, nu neapărat facile, care încurajează în măsură sporită imaginarul pictural.

Poate nu întâmplător, titlul expoziției lui Horea Cucerzan care inaugurează Zilele Galeriei „Dana” ne îndeamnă să privim Bolta luminii între grație și armonie. Cine este autorul și cum trebuie primită invitația sa? Născut la Blaj (1938), în inima Ardealului, aproape de Câmpia Libertății, Horia Cucerzan studiază „artele frumoase” la Cluj, pentru ca mai apoi să se stabilească în București. Ca pictor și grafician este prezent în colecții - private și de stat - din mai multe țări. A fost atras îndeosebi de Italia, unde are și cele mai consistente „expuneri” publice. Ajuns la Padova, a contribuit la restaurarea unor valoroase fresce renascentiste din secolul al XV-lea, la Palazzo Lippomano. Câteva lucrări de artă monumentală din România îi poartă semnătura. A pictat figurile de domnitori și de cărturari dispuse pe cele două arcade ale „Sălii Unirii” de la Alba Iulia. Este vizibil influențat de arta italiană și de spațiile culturale pe care le-a parcurs. „Urmele” acestor s-au depus în memorie, de unde acționează recesiv, ca stimuli euristici subconștienți.

Mai mult decât la alți artiști din generația sa, Horea Cucerzan își îmbracă subiectele, chiar și pe cele convenționale, în veșminte aluzive, parodice și metaforice. O sensibilitate poetică necenzurată îl ajută să „incendieze” formele, să le armonizeze în culori vii, dinamice și exuberante. Este, fără îndoială, un pictor „solar”, dar și un poet al luminii surprinse în tonuri incandescente. Nici lirismul, nici luciditatea nu capătă în reprezentările sale accente excesive. Preferă figurația liberă, întreținută de instinct și imaginație; „metaforizează” spontan, adică „vede” idei și le convertește iscusit în imagini.

Unele din lucrările sale au subtilitate metafizică, altele – umor și detașare ludică. În expoziția de la Iași, autorul zăbovește sub aceeași boltă a „luminii”, fără teama unor coincidențe stânjenitoare. Metafora luată ca pretext pictural este departe a-și fi istovit resursele. Posesia luminii fusese un privilegiu al zeilor și un dar neprețuit făcut de aceștia oamenilor. Teologii creștini o identificau cu însuși Dumnezeu. Filosofii o asociază când rațiunii și înțelepcinii, când adevărului și libertății. În imaginația pictorilor, toate revelațiile divinității sunt luminoase; la fel viziunile și extazurile sfinților. Dumnezeu este „soarele” (temeiul luminii) sau „ochiul” care privește la ceea ce se petrece „dedesubt”. În ambele cazuri, lumina este atât sursa, cât și mediul care face posibil contactul vizual. Adevărul, la rându-i, primește contururi feminine. „Gol-goluț”, acesta zace în adâncul unui puț (aluzie la „peștera” lui Platon), de unde speră să răzbată în sus, spre lumină. Libertatea va împrumuta și ea chip bucălat, primind ca accesoriu fie cartea de învățătură, fie steagul revoluționar, fie torța aprinsă, sugerând emanciparea de sub tutela tuturor prejudecăților ostile sau represive.

Pelerinajul pe Golgota - una din lucrările lui Horea Cucerzan - înfățișează ambivalența lumii, amestecul de sacru și profan, de suferință și deriziune, de gravitate și carnaval. „Grosul” lumii (majoritățile) îl dau personajele cu mască, fără chip și identitate, incapabile de fapte mari sau de vocația vreunui sacrificiu generos. Unii aleg penitența și idealul, alții se abat spre cele mărunte, vesele și distractive. Peisajele venețiene, personajele cu măști, imaginile carnavalului din Padova compun o atmosferă frivolă, favorabilă jocului și evaziunilor senzuale.

Femeia - personajul central al multor tablouri - apare tocmai într-un atare decor. Curtezanele, balerinele, amantele își exhibă ostentativ formele, aducând în atenție corpul erotizat, privit ca obiect de seducție și bun de consum. O Evă având conturul șarpelui biblic asociază frumusețea și viclenia, leacul și veninul, sugerând dulcea armonie a contrariilor. Autorul insistă însă nu pe latura feminității frivole, îndeobște depreciată. Maxima densitate metaforică o primește femeia; femeia - colină, telurică, vegetală, germinativă, contopită în peisaj, matrice a vieții, dar și a morții.

Horea Cucerzan este, fără îndoială, un ingenios pictor al ritmurilor, intensităților și tensiunilor expresive. Tablourile sale pun în scenă feluritele întâmplări ale minții. Intrigile se petrec în închipuire; poate de aceea par atât de seducătoare, misterioase și... reale.

Petru Bejan, critic de artă

„Ziarul de Iași”, 7 septembrie 2012