TAINĂ ŞI MISTER ÎN PICTURA LUI IOAN GÂNJU

În noiembrie 2002, marcat emoţional de trecerea în nefiinţă a pictorului Ioan Gânju, am scris textul intitulat „A trecut doar o clipă, ca o bătaie amplă de aripă” publicat în prima mea carte apărută într-un tiraj foarte mic. Textul evocă parcursul comun din anii când am fost colegi la liceu în aceeaşi clasă şi grupă de studii la specialitate cu aceiaşi profesori; căteva momente din timpul studeţiei şi apoi unele întâmplări şi experienţe cu iz de surpriză spectaculoasă. Am scris cu emoţie acel text marcat fiind de faptul că Ioan Gânju la acea dată ar fi împlinit 60 de ani. Acum, iată au mai trecut zece ani, când dacă trăia ar fi împlinit 70 de ani. De această dată comemorarea se datorează echipei care sub coordonarea aceluiaşi neobosit şi generos mecena al artelor, d-l inginer Mihai Pascal a mobilizat colecţionarii de stat şi particulari dar şi familia pentru a organiza o amplă expoziţie retrospectivă în sălile Galeriei „Dana” din Strada Profesor Cujbă din Iaşi. Odată cu trecerea în nefiinţă acum zece ani, ciclul creaţiei pictorului Ioan Gânju s-a încheiat. Timpul existenţei biologice s-a oprit pentru totdeauna. A rămas viu şi în acţiune „timpul artei sale” care lucrează asupra operei eternizând-o. De la o generaţie la alta ea se încarcă cu semnificaţii noi, neprevăzute de autorul însuşi, tezaurizante, căutându-şi locul cuvenit în patrimoniul picturii româneşti. Astfel încheiat fiind ciclul creaţiei, opera este expusă judecăţii publicului, evaluării istoricilor şi criticilor de artă, decodificării şi interpretărilor din partea celor care îşi opresc privirile asupra ei. Similitudinea dintre imaginea fizică persoanei şi nume devine o abstracţie. Numele devine cifrul pentru identificarea operei. Doar aceasta este expusă judecăţilor publice şi evaluărilor. Pentru posteritate viaţa artistului devine subiect pentru fabulaţii narative care se împletesc cu realitatea dar şi cu ficţiunea. El devine personaj de roman în jurul căruia se reconstituie prin tuşe, de multe ori îngroşate, culoarea epocii în care a trăit şi creat.

Despre picturile lui Ioan Gânju cu prilejul acestei expoziţii se pot face comentarii concluzive pertinente care să includă analize ale stilului, repertoriului, simbolisticii. Aspectele privind tehnica picturală propriu-zisă, acurateţea şi pedanteria modului de prezentare a fiecărei lucrări, sunt de asemenea foarte importante. Revine criticilor de artă menirea de a adânci o astfel de încercare hermeneutică.

Privită în întregul său expoziţia deschisă la Galeriile „Dana” este fericitul prilej de a descifra perimetrul ideilor ce emană din arta lui Gânju. Prin creaţiile sale pictorul ne propune descoperirea unor altfel de faţete ale realului tălmăcite într-o cheie personală. Expoziţia actuală privită cu detaşare relevă faptul că Ioan Gânju era înainte de toate un intuitiv. Din subconştientul şi sensibilitatea sa interioară emanau idei plastice pe care le-a transfigurat cu talent şi inteligenţă. El absorbea asemeni unui burete fin realitatea spaţiului şi mediului în care trăia pentru a o prelucra în laboratorul sensibilităţii interioare. Ideile şi viziunile figurate plastic pictural şi grafic, apar meteoric pentru a se stabiliza prin strălucite combinaţii de culori şi forme în preţioase configurări pe pânză, răspândind taină şi mister.

Cultura profesională a pictorului era susţinută mai ales prin intuiţie ceea ce însemna instinctul sigur al expresivităţii plastice, asigurat prin talentul său nativ. Privind lumea din jurul său şi operele clasicilor picturii universale, din prima clipă pictorul ştia să extragă şi să traducă în cheie personală idei esenţiale pentru a le aşeza în caseta memoriei doar dacă se aflau în rezonanţă cu sensibilitatea şi personalitatea sa.

Personalitatea lui Ioan Gânju a fost puternică în toate componentele care definesc omul şi artistul. Spirit liber din convingere, el era conştient de propria valoare. Acest fapt a făcut să opteze pentru o viaţă de artist neangajat social, de la bun început. Acum privind detaşat această stare de fapte, înclin să cred că instinctul său l-a condus la un astfel de comportament pentru a nu altera prin nici un fel de constrângere ceea ce în interiorul fiinţei sale ardea şi se plămădea pentru a deveni mai apoi bijuterie preţioasă configurată pe suprafeţele de pânză şi panel.

Privind intens şi meditând în faţa picturilor lui Gânju, spectatorul constată că el „simte” mai ales, „inventează” pe parcurs intuind finalul imaginii.

Imaginându-ne că cineva i-ar propune să explice sau să argumenteze cum a descoperit misterioasele asocieri de tonuri care reţin privitorul ca un magnet în faţa tabloului, el nu ar fi ştiut să răspundă cu siguranţă. Ar fi ridicat din umeri, ar fi zâmbit în colţul gurii şi l-ar fi privit pe interlocutor cu neîncredere. Gânju a fost un pictor profund intuitiv, mai ales. Pentru el gândirea raţională şi disciplinată a artistului care pregăteşte proiectele făcând numeroase variante pentru a-şi clarifica ideile, s-a aflat într-un plan secund. Intuiţiile sale includ de la sine o anume disciplină şi rigoare interioară care se evidenţiază prin acurateţe, claritate pedanterie. Aspectul lucrărilor sale indiferent de stadiul la care pictorul s-a oprit, arată că acea lucrare este unitară şi închegată. Nimic nu se mai poate adăuga şi nici o intervenţie nu va permite ca vreun element să fie considerat inutil. Laboratorul său mental şi emoţional pregăteşte momentul în tăcere astfel încât atunci când fenomenul de gestaţie s-a încheiat, pictorul aplecat asupra pânzei cu pensulele sale fine, în tăcere, amestecă culorile dând formă şi viaţă ideilor ce s-au coagulat.

Într-un anume fel Ioan Gânju se aseamănă cu Henri Rousseau zis vameşul care privind planşe botanice şi ascultând poveşti din călătorii, a imaginat jungle tropicale şi misterioase; întâlniri între fiinţe şi animale într-o lume fantastică care odată imortalizată pe pânză, devine o provocatoare invitaţie la visare şi evadare în universul poeziei.

Oprindu-ne asupra temelor ce se pot identifica oarecum sistematic în picturile lui Ioan Gânju, remarcăm un repertoriu bazic format din elemente cu aluzii la lumea vegetală – („Grădina Semiramidei” ş. a.), măşti ale căror origini formal expresive le putem considera ecouri ale unor spectacole carnavaleşti sau din tradiţionale obiceiuri populare româneşti – „Jocul caprei”, „Obiceiuri de anul nou” spre exemplu. Dacă ne referim la compoziţiile realizate cu mai mulţi ani în urmă şi care prin natura situaţiei socio-politice a ţării, păreau impuse, consemnăm că acel gen de lucrări reprezintă argumente suplimentare despre talentul şi profesionalismul autorului. Tematica oficială a vremii, evidentă în lucrările: „Victorie”, „Aniversare”, „Spre viitor”, sau „Informarea politică” nu sunt „trădări” ale autorului faţă de propriul crez artistic. Ele reprezintă alte faţete ale profesionalismului său. El găseşte soluţii de reprezentare plastică convingătoare pentru a onora comenzile oficiale. Pictorul transformă subiectele în imagini marcate prin simboluri pozitive fără a face rabat de la crezul său. Imprimă acelor compoziţii dominante de culoare şi lumină, elocvente şi convingătoare.

Într-o altă ordine de idei, mi-a reţinut atenţia tabloul „Adolescentă” de la începuturile carierei sale. Contrar primei impresii că lucrarea aminteşte într-un fel de picturile lui Georges Rouault, l-am identificat pe autenticul Ioan Gânju prin preferinţa pentru alăturările de tonuri cu valori apropiate provenite dintr-un registru cu vibraţii joase şi temperate al culorilor violet, albastru sau verde închis. O bună parte a operei sale este circumscrisă tributar cromaticii amintite, ceea ce imprimă lucrărilor o anume stranietate enigmatică. Privitorul se simte atras în mrejele fascinante ale poeziei tabloului din care emană o stare inexplicabilă de suprarealism. Cu timpul multe impresii şi păreri s-au temperat şi nuanţat încât acum îmi dau seama că Ioan Gânju a fost un mare singuratic obsedat de orizontul picturii sale. Îndrăznesc să-mi imaginez că el s-ar fi simţit în lumea sa la începutul secolului XX când pictura Europei se făcea cunoscută prin artişti de talia lui Modigliani, Mattisse, De Chirico şi mulţi alţii. Efervescenţa sentimentului libertăţii era trăită de artişti la cote maxime în boema pariziană. Pictorii erau preocupaţi de căutarea unor noi formule şi limbaje cât mai personale pentru a se face înţeleşi şi a se impune. Gânju era conştient de valoarea sa. Ştia foarte bine unde şi până la ce limite a făcut compromisuri în raport cu propriile idealuri creatoare.

Percepţia creaţiei lui Ioan Gânju nu poate fi împlinită fără o privire asupra lucrărilor considerate ca făcând parte din domeniul graficii. Ele sunt în marea majoritate preambulul picturilor înscriindu-se aceloraşi coduri interpretative compoziţionale, de limbaj şi repertoriu. Tehnicile însă sunt variate şi de multe ori combinate. Desene în tuş cu intervenţii de culoare cu guaşe sau acuarele, creioane colorate sau pastel ş. a. În lucrările de grafică cât şi în cele de pictură descoperim măsura egală a elocinţei tăcute şi insinuantă. Portrete, siluete, forme cvasivegetale, linii, pete colorate ale unor forme surprinzătoare aluzive trimiteri la realitate fără ca ele să o descrie măcar sumar. Realitatea este doar un suport de la care pictorul a pornit dezvoltând şi amplificând tensiunile unui demers plastic artistic, rezultat al investigaţiilor propriului subconştient şi a propriilor nelinişti. El este preocupat să configureze un univers care este doar al său.

Ioan Gânju a trăit cu o bucurie imensă convertirea realităţii sale interioare în linii, tuşe, acorduri surprinzătoare între culori. În felul său, meditând aştepta clipa potrivită pentru a se exprima.

Iniţiativa organizării acestei expoziţii la Galeria „Dana” pentru comemorarea celor 70 de ani de la naştere şi 10 ani de la plecarea dintre noi a pictorului Ioan Gânju, este salutară. Itinerarea acestei remarcabile expoziţii în oraşele importante ale ţării, cred că ar fi următorul pas salutar pentru a face cunoscută creaţia pictorului care din fericire încă se mai bucură de admiraţia ieşenilor.

noiembrie 2012

Liviu Suhar

„Ars Longa” nr. 10, noiembrie 2012, supliment de artă al revistei „Cronica veche” editat de Galeria de artă DANA