Cum luna lui martie nu s-a arătat defel primăvăratică în aspectul său exterior, căutătorii de confort alternativ au putut opta pentru soluțiile compensatorii propuse de unele din instituțiile artistice ale urbei. Galeria „Dana”, bunăoară, și-a primenit de curând registrele vizuale, „încălzind” privirile vizitatorilor cu secvențe ale unui ingenios Itinerar sacru, asumat de Liliana Gonceariuc.

Absolventă a Universității de Arte din București, la profilul „monumental”, artista ieșeană realizează cu aceast prilej o primă expoziție personală de anvergură. Multe din lucrările expuse – peste 50, în total - sunt urmarea unei documentări sur place, în Ținuturile Hunedoarei și Hațegului, locuri binecuvântate și de natură, dar și de făptuirile omenești. Miza lor este îndoită - estetică și documentară; prima țintește evocarea frumuseților întâlnite cu ocazia periplului transilvan, în timp ce secunda „arhivează” o parte consistentă a impresiilor acumulate.

Cum anume s-ar putea cuantifica meritele efortului întreprins? Înainte de toate, aș spune că „itinerariile” Lilianei Gonceariuc poartă o evidentă amprentă subiectivă. Alegerile tematice sunt dictate de locurile, împrejurările și de reliefurile parcurse. Pe fundalul pitoreștilor curburi montane ale Masivului Retezat - aspre și semețe, deopotrivă -, se profilează distinct „urme” ale Antichității daco-romane (ruinele de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, de pildă), lângă care s-au construit ulterior câteva din bisericile paleocreștine autohtone (Densuș, Strei, Baru), înălțate și asamblate, prin aport succesiv, pe întrega durată a Evului de Mijloc românesc.

Artista nu pictează neapărat clădiri sau decoruri secvențiale ale acestora, ci „stări de spirit”, emoții trezite la întâlnirea dintre lumi (antică/ medievală) și culturi (păgână/creștină). Există în tablourile Lilianei Gonceariuc un contrast între răceala pietrei și maniera în care aceasta este „îmblânzită” și estetizată. Decorurile sunt „înviorate” de amprente cromatice vădit personalizate. Sensibilitatea tipic feminină și lirismul disciplinat o conduc spre soluții picturale inedite, menite a „monumentaliza” detaliul. Punctele de fugă favorite vizează amănuntul semnificant: ziduri de piatră, bolți frânte, uși ferecate, porți trainice din lemn, arcade gotice robuste, redutele fortificate.

Suprafața edificiilor vechi trădează legătura cu istoriile apuse și uitate. „Materializarea” timpului și surprinderea „uzurii” acestuia se realizează prin sedimentare și adiție de elemente, prin suprapunerea ori juxtapunerea de „platouri” distincte. Poate de aceea, clădirile sale par a se înconjura de o „aură” strălucitoare, aidoma unor vedete aflate sub lumina reflectoarelor. Efectele de lumină alternează cu elementele de mister. Recursul la simbolurile creștine primitive sugerează legătura tainică dintre Cer și Pământ, dintre Dumnezeu și oameni. Unele din lucrări surprind nu atât sacrul suprins în forme artistice sau arhitecturale sofisticate, cât versiuni ale „paradisului” personal, redus la micile bucurii cotidiene, de felul „cosmetizării” propriei grădini sau îngrijirii unui vas cu flori.

Liliana Gonceariuc se dovedește a fi un artist al structurilor delicate, al culorilor calde și vii. Discretă și introvertită, artista pare a întreține un fertil dialog cu sine, căutând să-și lămurească la fiecare popas atât uimirile, cât și perplexitățile încercate. Tocmai de aceea, expoziția de la „Dana” are vigoarea unui solilocviu vizual, unei convorbiri interiorizate, transpuse în imagini, menite a evoca acele frumuseți incontestabile, pe lângă care trecem deseori indiferenți…

Petru Bejan