Deși, la o primă privire, expoziția deschisă de Dana Constantin și Marcel Bunea la Galeriile DANA din Iași frapează prin viziunile apăsat contrastante ale celor doi expozanți, pe fond există mai multe elemente comune celor două personalități artistice (abstracţia făcând de faptul că ambii sunt cadre didactice care predau în învăţământul superior de artă – la Timişoara şi, respectiv, Bucureşti).

Mai întâi, este de observat accentul statornic pus pe tehnica artistică: sfidând parcă neglijarea deliberată a acesteia în cele mai multe din tendințele dominante ale artei contemporane, Dana Constantin și Marcel Bunea par să aspire cu tenacitate la recuperarea străvechiului concept de „tecne”, focalizat cu precădere pe virtuozitate și măiestrie, pe elaborare și aprofundare în exercițiul efectiv al creației.

Comună este, apoi, sugerarea spațialității plastice exclusiv prin maniera picturală – este adevărat că prin procedee complet diferite: prin suprafețe plate parțial suprapuse, cu exploatarea subtilă a sugestiei de avansare spre privitor a culorilor calde, în cazul lui Marcel Bunea, și prin suprapunerea efectivă a numeroase planuri diferențiate cromatic care reverberează spațial, în cazul Danei Constantin.

Solidari par a fi cei doi expozanți și prin refuzul temerii persistente în arta occidentală cu privire la epuizarea acestui gen de artă reprezentat de pictură. Fără a ignora acest risc real semnalat de reputatul teoretician american Clement Greenberg cu mai multe decenii în urmă, Dana Constantin și Marcel Bunea argumentează, implicit, prin opera lor recentă, că există încă zăcăminte nevalorificate ale picturii ca gen artistic, dar aici apare o importantă deosebire între opțiunile celor doi artiști: Marcel Bunea este încredințat că pictura trebuie să revină la sursele ei primordiale, reprezentate de linie, formă și culoare, fără nici o concesie făcută altor tipuri de comunicare, în timp ce Dana Constantin recurge copios la simbolizare ca element indispensabil în tentativa artistului de a comunica cu privitorul – dacă nu un mesaj de înțeles clasic – cel puțin unele din trăirile și gândurile care îl stăpânesc în timpul actului creator. Este evidentă aici disocierea netă între o abordare fizică a picturii și o abordare metafizică a acesteia în sensul lui Aristotel.

Cele două viziuni, care corespund unora din puţinele direcţii demne de interes din pictura contemporană, îşi au începuturile, pe de o parte, în preceptul ilustrat cu strălucire de Andy Warhol prin acel „nu căutaţi în spatele tablourilor mele căci nu veţi găsi nimic”, şi, respectiv, în cel al lui Marcel Duchamp din ultimii ani ai carierei sale, conform căruia esenţial în creaţie artistică este ceea ce putem descoperi dincolo de ceea ce vedem. Viziuni contradictorii, de bună seamă, care par a se exclude una pe alta, dar faptul nu trebuie să ne contrarieze pentru că întreaga istorie a artei stă pe un teren minat cu asemenea paradoxuri care par a fi chiar şansa ei de revigorare periodică.

Dar, cum o probează expoziţia de la Galeria DANA pe care o avem în vedere, paradoxul îm creaţie artistică sfârşeşte prin a se dovedi o reconfortantă complementaritate: în timp ce Marcel Bunea, prin purismul pictural al tablourilor sale, descurajează orice tentativă de interpretare, Dana Constantin, prin simbolurile persistente în pictura sa (îngeri, mâini, numere, cruci etc.), chiar dacă acestea se discern anevoie în materia picturală care fascinează mai întâi prin uimitoarea rafinare la care este supusă, stimulează interpretarea.

Încredinţaţi că a trecut demult timpul când se putea face artă mizând doar pe vocaţia înscrisă încă de la naştere în zestrea lor genetică, Dana Constantin şi Marcel Bunea sunt deopotrivă pasionaţi de cercetare în domeniul artei: ei înţeleg ca, mai întâi, să investigheze ce s-a făcut relevant în multimilenara istorie a artei universale, pentru a vedea apoi ce se mai poate face astăzi fără a eşua în epigonism lamentabil sau, şi mai trist, în reluări inocente de formule creatoare demult uzate prin supralicitare şi mimetism. Procedând astfel, creaţia lor frapează printr-o prospeţime diametral opusă acelui déja vu care ne întâmpină nu tocmai rar în galeriile de artă consacrate, ca să nu mai vorbim de spaţiile improvizate pentru glorii de o zi.

Ar mai fi de adăugat că, în răspăr cu tradiţia care, când propunea doi artişti într-o expoziţie, reunea creatori din genuri distincte (un pictor şi un sculptor, cel mai adesea), expoziţia de acum a Galeriei DANA reuneşte creaţia a doi pictori. Dar relaţia specială pe care am semnalat-o, de paradoxie ce sfârşeşte în complementaritate, provoacă privitorul obişnuit cu apofundarea pe plan mental a actului creator la o reflecţie asupra resorturilor şi şanselor pe care le mai are astăzi pictura. Este ceea ce distinge expoziția concepută de Marcel Bunea și Dana Constantin de cursul dominant în planul manifestărilor artistice de la noi.

Prof. univ. dr. D.N. Zaharia

„Ars Longa” nr. 16, iunie - august 2013, supliment al revistei „Cronica veche” editat de Galeria de artă DANA