„Desen obiect” - MIHAI CHIUARU

Unul din păcatele criticii exersate în câmpul artelor vizuale de astăzi este acela de a căuta să înțeleagă imaginile, decriptându-le, stivuindu-le pe criterii ferme, pretins obiective, ordonându-le după o presupusă coerență, vag întrezărită de comentator, dar străină deseori chiar intențiilor auctoriale. Este productivă o asemenea opțiune? Poate fi aplicată și în cazul artiștilor care se sustrag premeditat calificărilor sau judecăților definitive? Nu cumva există în economia oricărui proiect o zonă de indeterminare formală ce descurajează logica deconstrucției și entuziasmul sistematizant, pentru a favoriza în schimb jocul liber al receptării? Ce ne-ar rămâne atunci de investigat ori de sesizat în portofoliul unui artist? Fără doar și poate, elementele de insolit, recurențele, amprentele distinctive, cele care-l fac să fie tocmai ce este. Tocmai acestea mi-au reținut atenția în cazul pictorului Mihai Chiuaru, prezent pe simezele galeriei DANA din Iași.
Născut la Hangu (Neamț), în 1951, studiază arta monumentală la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, pentru a se lansa ulterior în zona praxisului artistic de performanță, concretizat în dese apariții publice și în certele realizări profesionale. Expune simultan în galerii din țară, dar și în locuri îndepărtate (Japonia, SUA, Africa de Sud, Olanda). Criticii autohtoni importanți, în marea lor majoritate, au elogiat mai cu seamă priceperea de a reinterpreta în cheie personală motive ale tradiției, în acord cu volutele (post)modernității, recunoscându-i atât disponibilitățile stilistice inconfundabile, cât și fantezia exuberantă angajată în realizarea lucrărilor.
Fiecare din expozițiile lui Mihai Chiuaru are alura unui ritual de inițiere. Privitorul este invitat în intimitatea propriului laborator artistic, având posibilitatea să refacă în închipuire traseul euristic parcurs de autor. Succesiunea subiectelor, combinatoria genurilor (tablouri, instalații sculpturale, obiecte), punerea în scenă a acestora nu sunt indiferente. Atașată unor sertare pline cu schițe sau cutiei unui aparat fotografic, mâna pare a fi personajul central. Poate fi mâna lui Dumnezeu, inspirând lucrul artistului; poate fi chiar mâna acestuia din urmă - cea care dă semne, oferă indicii, semnifică, diseminează. Altoită sertarelor în care sunt depozitate bruioane ale memoriei și imaginației, mâna pare a schița un gest curtenitor. Hibrid al camerei luminoase, mâna este într-un fel prelungirea ochiului, convertind pe pânză ceea ce se vede.
Pictorul băcăuan pare caracterizat cel mai bine de chiar lucrările sale. Este, întâi de toate, un artist religios. Religiozitatea sa trimite însă atât la mitologia păgână și străvechi arhetipuri, cât și la iconografia de rit bizantin, regăsită îndeosebi în practica picturii murale din bisericile românești. Circumscrise generic temei sacrului, unele tablouri evocă ritualuri, ofrande, jertfe, dvere, steaguri, relicve - sustrase însă rezolvărilor compoziționale de factură canonică.
Din recuzita figurației bizantine, Mihai Chiuaru preia polipticul, adaptându-l exigențelor unei scriituri fragmentare care-i permite să multiplice - după voie - scene, personaje și motive. Parte a lucrărilor dezvăluie un artist capricios. Stridente cromatic și voit tensionate în propriile organizări formale, Capriciile sale au aparență nevrotică, viscerală, reiterând oarecum retorica gestualității neoexpresioniste din anii `70. Mâna pare eliberată de convenții și rigori calofile, urmând dicteurile imprevizibile ale imaginației, într-o sinteză inedită, conciliind abstractul și figurativul. De aici incomensurabila densitate simbolică și inepuizabilul potențial aluziv.
Tablourile lui Mihai Chiuaru sunt pline, saturate de linii, pete și culori. Agapele, bunăoară, par adevărate picnicuri de semne și simboluri. Ospăț caritabil, dar altruist, necondiționat, agapa reunește și solidarizează. Într-o lectură alegorică, pânza înrămată poate fi privită ca donație, ca ofrandă expusă privirii și degustării publice. Leit-motivul mânii întinse poate fi citit și ca semn al disponibilității față de aproapele, într-o economie a darului sau dăruirii.
În plus față de mulți dintre confrații artiști, Mihai Chiuaru posedă o știință a disimulărilor și eschivelor ostilă oricărei tentative de raționalizare. Există un contrast evident între ordinea de suprafață a lucrărilor sale și haosul din interiorul acestora. Firesc, doar vorbim despre un anarh al penelului, un pictor inclasabil, greu de ghicit. Priceperea, îndemânarea și talentul îi sunt însă de netăgăduit.
Petru Bejan
Revista de artă vizuală ISART, nr. 1/2016, editată de Editura Dana Art – Galeria DANA