TOSHIO YOSHIZUMI & MIHAI CHIUARU 

 

 

Lumi de semne

Realizate în tuș de sepia, desenele lui Yoshizumi schițează chipuri și măști, pe de o parte, pete și stropi în dispuneri aleatorii – pe de alta. În privința cheii de lectură și a semnificațiilor mobilizate, autorul ne oferă prea puține indicii. Discreția și retractilitatea – se știe – sunt note distinctive ale spiritului nipon, perceput adesea ca opac și impermeabil. Vizitând Japonia, Roland Barthes credea că a descoperit acolo un Imperiu al semnelor, o „țară a scriiturii”. Miniaturală în construcție, poezia de tip haiku ar fi ilustrat perfect paradoxul „suspendării sensului” sau al „viziunii fără comentariu”. Niponitatea s-ar înscrie într-o paradigmă a semnului/semnificantului vid. Versul unui haiku, bunăoară, nu descrie și nici nu definește. Occidentalul caută să înțeleagă și să interpreteze, în timp ce japonezul caută altceva. Totul se rezumă la voluptatea de a face semne, de a le transforma în scriitură, în plăcerea de a semnifica – chiar și fără a urmări o poveste sau un mesaj anume. La fel, în cazul tablourilor – aș spune. Fiecare autor își confecționează o lume – multiplicând după voie semnele preferate.

Gravurile lui Toshio Yoshizumi ne coboară parcă în Infern. Unele vorbesc despre emoții, disperare, moarte, despre grijă și speranță – teme recurente în portofoliul expresionist. Oscilant și evaziv, expresionismul japonezului este când abstract, când figurativ. Pesimismul grafic al lui Yoshizumi este articulat în cheie subiectivă și personală (preferă fizionomiile camuflate, învăluite, misterioase, sugerând meditație, introspecție, cenzură interioară, angoasă, teama de moarte). Identitatea propriei persoane pare incertă și problematică. Pictor al începuturilor de lume dar și al Apocalipsei, artistul evocă exploziile de materie, nașterea și extincția universului. Yoshizumi suprimă cadrele spațio-temporale, le pulverizează, amplificând impresia de gol, de vid cosmic, în care omul nu se mai regăsește decât ca particulă infinitezimală.

Spre deosebire de expresionismul și, uneori, gestualismul lui Toshio Yoshizumi, Mihai Chiuaru optează pentru tușa clasică, figurativă, camuflată în manta simbolică. Dacă primul pare a suspenda reflecția și interpretarea, celălalt le presupune ca necesare și indispensabile. Manierismul grafic exersat în tablouri scoate în evidență nu doar ingeniozitatea asocierilor, cât și dexteritățile picturale, abilitatea de a combina formele și culorile, alternațele de lumini și umbre.

Diferențele de stil, concepție și limbaj dintre cei doi artiști sunt asumate și vizibile. Japonezul evocă teme grave, decupate din recuzita emoțiilor universal-valabile (angoasa, disperarea, moartea), în timp ce băcăuanul investighează retrospectiv arhetipurile, simbolurile inaugurale, într-un limbaj plastic evident modernizat. Reticenți în etalarea ostentativă a însemnelor identitare, ambii privilegiază tehnici și motive care surclasează frontierele și parcelările conjuncturale.

Expoziția de la Galeria „Dana” din Iași pare mai mult decât o fericită întâlnire a doi prieteni. Este, înainte de toate, ocazia unui dialog simbolic, la distanță, între două culturi (japoneză și română), între două lumi (Orientul și Occidentul). Lumi de semne – deopotrivă interesante, atractive, vrednice de explorat.

Petru BEJAN