Norocul unui nenorocos

În aceste zile, când mi-a ajuns sub priviri o carte cu multe și încântătoare poze, din care câteva îmi desfată zilnic sufletul în casa mea, cartea-album Călin Alupi, ce strânge unele dintre bijuteriile pictorului în pastel sau ulei, ascunse vederii, pierdute prin muzee ori colecții particulare, mă gândeam că nenorocosul artist a suit, după stingerea din 1988, în ceata îngerilor bine plăcuți Dmnezeului.

Călin Alupi, creatorul cu statură princiară în arta românească, n-a izbutit să atragă atenția asupra sa pe cât ar fi meritat. Se poate spune în această privință că norocul l-a ocolit. Există în opera sa destule elemente care-l îndreptățesc la un loc de frunte în conclavul pictural românesc. Călin Alupi este un iscusit desenator, ceea ce i-a adus prețuirea lui Jean Cosmovici, cel care i-a fost și un generos ocrotitor în timpul studiilor sale de Belle Arte ieșene (1925-1932). E un colorist înnăscut și rafinat. A reușit în pictura sa o sinteză între ardența cromatismului lui Tonitza, spiritul său tutelar, cu care a lucrat în acea faimoasă clasă artistică la Schitul Durău, și dramatismul expresiei lui Ștefan Dimitrescu.

Cu aceasta din urmă era de-a dreptul afin și moartea prematură a profesorului a resimțit-o ca pe o pierdere paternă. În alcătuirea, construcția tablourilor a preluat critic, creator, din viziunea celor doi adorați magiștri.

În lucrările sale se regăsesc sublimate rigoarea de concepere a Dumitrescului, spontaneitatea tușei și notației lui Tonitza și percepția proprie, sinceră și insolită. Prea multa lui bunăcuviință și inapetența în materie de marketing artistic l-au privat de o vizibilitate mai mare, pe deplin meritată prin soliditatea actului artistic, candoarea, poezia și prospețimea viziunilor picturale. A dat măsura talentului în tehnica uleiului, dar mai ales în cea a pastelului. Catifelările subtile și profunde ale texturii plastice, atmosfera de visare și lirism, eposul simplu dar adânc răscolitor, din pastelurile lui Alupi ne dovedesc netăgăduitor că acesta poate fi socotit un dăruit continuator al celui care e piscul genului, Ștefan Luchian.

Spuneam că mă încearcă în aceste zile tot mai puternic sentimentul că norocosul Călin Alupi a urcat în alaiul heruvimilor din preajma Domnului. La asta îmi tot fuge gândul de când am deschis impunătorul album apărut în acest an jubiliar al centenarului Călin Alupi. Este o dorință veche a artistului și a celor apropiați lui să aibă un album. În anul 1996, când s-a izbutit organizarea primei sale Retrospective postume, am reușit parțial să împlinesc visul, publicând împreună cu Aurel Istrati, un album-catalog, apărut la Editura „Omnia”, tipărit cu ajutorul nobil al lui Adrian Butucă. S-a întâmplat însă, din păcate, cum bine remarca doamna Sanda Alupi în cuvântul de la vernisaj, când pictorul trecuse la cele veșnice de un deceniu. Cu prilejul Retrospectivei de la Muzeul de Artă din Iași, Aurel Istrati, curatorul devotat al expoziției, a identificat unde sunt multe dintre lucrările pictorului și le-a adus pe simezele de la Palat.

Odată inventariate, aceste pânze au fost fotografiate și catalogate prin demersul Antoninei Alupi - fiica pictorului, și a lui Nicolas Petrescu-Alupi - nepotul acestuia. Cei doi au creat apoi un site pe Internet (www.alupi.com). Au urmat expozițiile de pastel (1999), de uleiuri (2001) de la Galeriile Cupola, sprijinite de UAP Iași și orchestrate de subsemnatul și Sanda Alupi, soția pictorului. În anul 2002 am convins-o pe doamna Jeni Florescu, responsabila Galeriilor de la Palatul Parlamentului din București, să deschidă o Retrospectivă Călin Alupi. În această perioadă au văzut lumina tiparului și cele două romane ale mele din ciclul Palimpseste regăsite, Pasaj de rațe sălbatice și Între linii, care îl au ca prototip al personajului principal pe Călin Alupi. În același timp, Antonina Alupi și Nicolae Petrescu-Alupi au purces la realizarea unui album. Câteva exemplare au fost editate la Pim, în Iași. Un tom substanțial, ale cărui reproduceri fac în mare măsură dovada unei forțe creatoare de o factură aparte. Toate încercările de a obține un tiraj mai amplu s-au arătat multă vreme infructuoase în absența unor sponsori dispuși să finanțeze tipărirea. Când totul părea zadarnic, a apărut omul pro-vidențial, care a asigurat aproape în totalitate suportul material pentru editarea albumului la „Monitorul Oficial”. Numele său este Mihai Pascal, creatorul Galeriilor „Dana”, un iubitor curat al frumosului, stăpânit de un adevărat spirit al mecenatului. Norocosul Călin Alupi și-a găsit astfel, neașteptat, norocul și binefăcătorul. Dumnezeu, cel care l-a chemat pe minunatul artist, îmi place să cred, alături de dânsul în ceata îngerilor, i l-a scos în cale, fericindu-l. Curând, apariției albumului i se va adăuga și o expoziție jubiliară la Galeriile „Dana”. E norocul unui nenorocos, căruia i s-a rânduit un ceas al răsplatei pentru lucrurile bune făcute în viața sa pământeană.

scriitor, Grigore Ilisei

„Evenimentul”, 25 octombrie 2006