Reverii estivale…

Autoritatea profesională a noilor Galerii de Artă „ DANA ” de pe celebra stradă Lăpușneanu atras, după un debut strălucit cu lucrări din patrimoniul vizual ieșean, interesul artiștilor, a colecționarilor, a publicului sensibil la valorile trecute și prezente ale creativității locale .Asemenea demers pare a fi sortit izbânzii prin generozitatea proiectului și realizările propriu zise, fapt menit să producă o selecție reprezentativă a valorilor autentice. Ar fi bine, în context, ca asemenea demers să fie urmat de licitații de autoritate, de editarea unor cataloage reprezentative pentru uzul curent dar și de perspectivă. Nu ezit a susține ca, după, entuziaste sau placide vernisaje, tot aici să aibă loc discuții cu artiștii expozanți, criticii de ară și colocvii destinse, scutite de frisoanele comentariilor docte, prea scrobite de suficiență intelectuală. Astfel, galeriile ar putea deveni cu adevărat un punct important pe harta culturală a Iașilor.

Expoziția recentă este rodul unei tabere estivale la Cotu Morii, locul predilect pentru o mereu nouă întâlnire cu natura, unde sensibilități diferite și subiectivități așișderea, au glosat pe tema peisajului. În ansamblu, expoziția confirmă ideea că, fiind împreună, pictorii au avut înțelepciunea de a rămâne singuri, astfel încât fiecare lucrare nu este altceva decât o ipoteză asupra misterului naturii aflat dincolo de seducătoarea aparență. Impresia generală sugerează ideea diversității, artiștii făcând din selecția motivului no veritabilă strategie de lucru. A-ți afla locul în raport cu realul echivalează cu a te lăsa locuit de farmecul discret al peisajului, de propriile tale reverii. Tablourile nu sunt complimentele galante ale unor spirite obediente ci, mai ales dialoguri. Desigur, adevărată observația că dialogul se poartă între egali, unul dintre parteneri știind să ofere, celălalt să primească. Nu mai este vorba de entuziasmul impresionist, ci de o cerebralitate dispusă să viseze. Nu impresia contează, deși ea este oarecum inevitabilă, ci expresia acestei duble generozități.

Invitații din alte centre culturale din țară, Baia Mare, București, Bistrița Năsăud, solidari confraților ieșeni prin afinități elective exprimate și cu alte prilejuri, au participat la acest festin artistic cu sentimentul că peisajul ieșean are substanța inefabilului. În cazul lui Marcel Lupșe putem sesiza o predispoziție reală pentru cultura montajului plastic unde structurarea imaginii alătură prim-planuri vaste și detalii cu rezonanță lirică. Construcția imaginii mizează pe planuri ample în registrul inferior și verticale simbolice în planurile următoare. Atmosfera de vrajă, de orientală savoare, determină privitorul la meditație. Într-un alt plan, Mihai Perca își construiește peisajele imaginare prin decizia tușelor ferme, pline de materie colorată, într-o gestică abundentă și virilă. Adrian Chira, la fel de spontan, pare mai detașat, verbiajul formal-cromatic bazându-se pe ideea surprinderii eternității din perspectiva clipei. În schimb, Nicolae Suciu nu renunță la reverie și comentariile lui aduc, de fapt, un elogiu unei pături generoase în semnele aparenței și gravă în sensuri.

Dintre pictorii ieșeni, Valeriu Gonceariuc își pictează în peisaj temele ce l-au consacrat, cu abilitatea și statornicia unui motiv ce-i poartă sigla. Universul teratologic este schimbat cu acela al adâncurilor acvatice, populate cu pești și sirene mitologice. Gestica și cromatismul își mențin tonul dramatic și incitant. Constantin Tofan inventează peisajul din perspectiva culturii domeniului și nu supralicitează pitorescul din lejere interese cu efect imediat. Asemănător se comportă Bogdan Bărleanu ale cărui comentarii cromatice servesc ideii de poeticitate și rafinament cromatic. Traian Mocanu e mai interiorizat încât ajunge la abstract, urmând calea unor subtile Metamorfoze, în timp ce Florin Morun vede îndeosebi secvența, detaliul relevat, lăsându-ne intactă posibilitatea de a ne imagina ansamblul. Gabriel Gheorghiu și-a mai luminat paleta, a trecut la senzațiile plurale ale motivului, iar Eugen Mircea surprinde, prin noua tehnică de lucru, bucuriile picturii, Ilie Bostan face din savuroasele lui mici bronzuri un exercițiu de performanță a modelării și nu renunță la umorul care-i șade atât de bine. Departe de viziunile unui intratabil coșmar oferit de realitatea de fiecare zi, artiștii ne-au restituit dreptul la surâs…

Valentin Ciucă