Recursul la desen

Cu destul de mulţi ani în urmă, într-un eseu publicat în revista „ Luceafărul”, prilejuit atunci de prestaţia publică a doi dintre protagoniştii de astăzi ai proiectului expoziţional ieşean, foloseam pentru prima dată sintagma din titlu. Ceva mai târziu, independent de împrejurarea amintită, Nicolae Alexi, îşi etala la „Simeza” bucureşteană propriul „ recurs la desen”, înţeles ca o imperioasa”stare de necesitate”, notificată ca atare de numeroşi şi entiziaşti comentatori.

Ce trebuie să înţelegem din aceste coincidenţe, peste timp, fluxuri de gândire şi percepere a unei relităţi artistice deloc echivoce? Un singur fapt: că într-o lume a delirurilor experimentaliste, nevoia de rigoare şi limpede exprimare, indiferent de limbajul folosit, subzistă nu numai la nivelul aptitudinilor şi al emisiei creative, ci şi la acela mult mai labil, al subiectivităţilor receptoare, dincolo de pregătirea şi sensiblilitatea lor!

Cunosc, în acest univers al artelor plastice contemporan cu noi, foarte mulţi adepţi şi chiar practicanţi pricepuţi ai tendinţelor novatoare. Dar, la fel de mulţi exponenţi cunosc şi în ceea ce aş îndrazni să numesc „ filonul rezistent” al gândirii şi poeticii plastice actuale. Care nu este neapărat unul al expresiei conservatoare. El nu exclude din arsenalul lui de mijloace funcţiile înnoitoare şi regenerative, dar pe care înţeleg să le grefeze şi să le dezvolte pe ceea ce tradiţia şi valorile marii arte au consacrtat de-a lungul unor lungi şi rodnice perioade de căutări.

În numele acestui model de coexiztenţă culturală, graficianul ieşean Dragoş Pătraşcu, curatorul şi iniţiatorul acestui proiect( care, în treacăt fie spus, nu este la prima experienţă de acest gen), el însuşi un împătimit al liniei convertită în convulsionanta plămădire a formei, a reunit în aceeaşi instanţă expoziţională un prim nucleu reprezentativ, în viziunea sa curatorială şi estetică, la urma-urmei, de şapte aşi contemporani ai desenului. Un grup omogen şi de puternic reliefate individulaţităţi artistice şi, deopotrivă, de limpede conturate profiluri stilistice, aparţinând în linii mari aceleiaşi generaţii artistice, aflată azi în plină forţă creatoare şi, mai mult decât atât, în angrenajul formativ cel mai activ al pedagogiei artistice autohtone.

Ei sunt, în ordine alfabetică enumeraţi, Nicolae Alexi, Aurel Bulacu, Onisim Colta, Mircia Dumitrescu, Dan Erceanu, Suzana Fântânariu şi Dragoş Pătraşcu. Un septet ilustrând patru centre artistice ale ţării- Iaşi, Timişoara, Arad şi Bucureşti şi un infailibil argument al autorităţii artistice situată în clasicizata descendenţă a unor maeştri de talia lui Ioan Untch, Ion State, Vasile Kazar, Octav Grigorescu, menită să armonizeze antagonismele, să tempereze orgoliile, să niveleze stridenţele şi cardinalizeze pornirile eretice.

Este salutară râvna cu care Dragoş Pătraşcu încearcă, de câţiva ani, să instituie şi să cultive această formă paradigmatică de „ frăţietate” a consecveţelor stilistice virtuoze şi bine aşezate în model. Ca să nu mai vorbim de strădania lui de a se posta în inima acestui turbion al temeiniciei şi predominanţei orientărilor pozitive ( unii le definesc defetist şi maliţios drept conservatoare! ) din arta contemporană, nu numai de la noi, care păstrează arta desenului în logica fundamentală, indestructibilă a oricărei construcţii şi poetici vizuale. Personal nu pot să nu mă raliez unui asemenea efort de reaşezare a energiilor creative stihinice în făgaşul unei normalităţi necesare, de la care umanitatea nu va abdica decât în perioadele ei de vremelnică criză!

Ce se întâmplă astăzi la Iaşi, în Galeriile DANA din elitist-burgheza arteră culturală Lăpuşneanu, este semnalul unui recurs spectacular şi remarcabil fondat şi vizualizat prin eminenţa argumetelor lui plastice, la substanţa inalterabilă şi mereu genuină a instictualităţii plastice a omului, care conservă cu cerbicie, în atributele sensibile ale amprentei liniare primordiale dar atât de modern tălmăcite în spiritul ei, imaginea sublimată ori simbolică a lumii, în care de foarte multă vreme chiar trăim, iubim şi dăinuim!

Corneliu Antim -Critic de artă