Cine este, Doamne, Omul?

Chiar dacă pare doar o întrebare retorică, Felix Aftene încearcă încă o ipoteză din perspectiva artei asupra misterului numit Om. Lucrările lui recente, expuse la Galeria Dana, realizează o conexiune firească cu orizontul spiritual al antichităţii şi sporeşte astfel dilema. În fapt, opera de artă nu rezolvă probleme, ci doar le enunţă din cele mai variate puncte de vedere. Conştient că biologia nu poate fi decât o premisă pentru succesive interogaţii, artistul convoacă în spaţiul atelierului tot felul de fauni şi bacante, satiri care participă la zgomotoasele alaiuri dionisiace sau doar în labirintul Minotaurului. Hermafrotidul nu poate lipsi. El nu este altceva decât fructul iubirii dintre Hermes şi Afrodita pe care o nimfă pofticioasă a pus ochii încercând să-l seducă. Cum a fost refuzată, nimfa acvatică la îmbrăţişat cu frenezie devoratoare şi au rămas astfel veşnic legaţi purtând povara unei sexualităţi ambivalente. Tema ţine, biologic, de disfuncţii ale glandelor cu secreţie internă, artistic însă se exprimă printr-o imagerie cultivată de creatori notorii.

În spaţiul artistic ieşean, tema n-a interesat prea mult, probabil din lipsa apetitului pentru subiect sau doar motivată de dificultăţile ei. Dezinhibat faţă de pudorile burgheze, Felix Aftene o exploatează cu lejeritatea omului modern pentru care tabuurile trebuie demontate prin simplul gest al numirii lor. Pictorul aparţine în mod evident altui tip de cultură asupra omului, implicit a corpului uman, de unde prejudecăţile au fost, în mare parte, eliminate. El face din luciditate o formă de existenţă şi din discursul liber o filosofie. Nu participă ca antecesorii altădată la prelungite libaţii proletare, zgomotoase şi ineficiente, când îşi reaminteau de condiţia tragică a omului şi vărsând, în consecinţă, lacrimile aferente, uitate apoi la fel de glorios în dimineţile mahmure ce urmau. El pare a fi grav în întrebări, ludic şi senin în răspunsuri. Universul lui se configurează potrivit legilor esteticului unde ideea de morală nu exclude comentariile acide.

Cultivarea ambiguităţilor sugestive face ca în câmpul compoziţiilor să apară personaje deloc jenate de dubla lor sexualitate concomitentă, pornind de la principiul străvechi naturalia non turpia… Frumuseţea de efeb a unor personaje, maternitatea potenţială a altora, dotarea cu sâni supranumerici şi falusuri violente simultan, sugestiile unui erotism năbădăios conferă vitalitate în planul ideilor şi al imaginilor presupuse de această desfăşurare orgiastică a simţurilor. Excepţionale sub raportul dinamicii formelor, a contextului grafic tratat cu inventivitate îndelung exersată, compoziţiile lui reţin atenţia şi generează atitudini imediate. Frumuseţea unor astfel de imagini constă nu în figuraţia imediată a formelor distribuite în cadru, ci în conceptul mitologic asupra căruia glosează cu aplicaţie şi interes profesional. De aici şi reluarea unor motive în sculptură astfel încât privirea a tutto rondo să introducă în discuţie o sugestivă şi incitantă volumetrie cu numeroase curbe închise şi deschise spre a contura astfel ideea de senzualitate neostentativă.

Operele de acum ale lui Felix Aftene presupun prin polisemantismul lor simbolic o permanentă adaptare a recepţiei în funcţie de calitatea subtilă a mesajelor induse fiecărei imagini. Trecerea pragului ce desparte mundanul de spiritual, dintre contingent şi metafizic se dovedeşte a fi singura soluţie capabilă să amplifice semnificativ calitatea reprezentărilor globale. Dreapta judecată se poate bizui acum numai pe suportul unei estetici active, participative şi stabilirea unei conduite care exclude din start posibilitatea vulgarităţii. Artistul îşi asumă conştient povara de a rosti adevăruri pe care ceilalţi le sugrumă în faza de proiect. Inteligenţa şi aplicaţia artistică îl servesc cu devotament în acest parcurs al căutării omului şi a umbrei lui, pictând în fapt o veritabilă antropologie cu final incert. Natura omului nu se rezumă doar la principiul că ontogenia repetă filogenia, însă nici nu-l neagă. Cunoaşterea prin artă poate oferi savanţilor teme de reflecţie dar şi oglinda în care omul poate părea simultan apolinic sau dionisiac, eroic sau laş, puternic sau fragil, moral sau pervers. Până la urmă putem conchide că este câte puţin din toate acestea. Defectele ne unesc, din păcate, mai rapid şi mai trainic decât virtuţile…

Valentin Ciucă

Cine este Doamne, omul?

Este un ciclu de lucrări ce descrie omul trăind bucuria profundă a existenţei.

Axul discursului compoziţional este idea filozofică a lui Schopenhauer “Lumea este reprezentarea mea”

“Nicio fiinţa în afara de om nu se miră de propria sa existenţă”

„Preocupările metafizice sunt esenţiale omenirii, oamenii nu sau putut dispensa niciodată de ele, căci religiile nu sunt decât nişte metafizici populare, adaptate la puterea de înţelegere a vulgului.Temple sau biserici, pagode sau moschei, în toate ţările, în toate timpurile sunt o mărturie, în splendoarea şi măreţia lor, a acestei trebuinţe metafizice care pururea vie şi puternică urmează de aproape la om nevoii fizice”

Statement

Felix Aftene