Natura ca spectacol interior

Speculăm adesea prea lejer în marginea observației lui J.J. Rousseau considerând că filosoful atunci când ne-a îndemnat să ne întoarcem la natură se referea exclusiv la un fel de ecologism avant la lettre… Lucrurile,privite mai profund și mai nuanțat, ne fac să constatăm că îndemnul său se referea deopotrivă la o întoarcere a omului în orizontul său genuin unde fiecare individ este, prin naștere liber și egal cu semenii săi. E vorba, totodată, despre natura umană, firea omului și alte însușiri spirituale cercetate în vremurile moderne de antropologi. Nici referirea la natura propriu zisă nu poate fi respinsă atâta vreme cât omul este într-o relație privilegiată cu mediul ambiant. Am putea spune că omul este aidoma fizionomiei naturii ca un concept capabil să definească și individul și societatea.

Privită din perspectiva artei, natura a fost cel dintâi și cel mai statornic motiv de creație și, firește, pentru pictură. Primii pictori din antichitatea elină făceau din realismul imaginilor punctul forte al relației dintre două entități complementare, fiecare cu gradul ei de idealitate. Randes-vous-urile pictorilor cu peisajul,ca fragment privilegiat al naturii, au condus la o veritabilă revoluție în mentalitate și comportament, în aflarea de soluții plastice noi, devenind cu timpul o modă care s-a dezbărat de atributul efemerității și dăinuie până astăzi. Grigorescu și Andreescu la Barbizon, Tonitza pe Valea Senei, familia artistică de la Balcic, escapadele de lucru ale lui Horia Bernea la Poiana Mărului sau Văratec pot fi considerate momentele faste ale întâlnirii artistului, pe fundalul naturii cu el însuși. Nu altfel s-a comportat Ștefan Luchian la Brebu sau Moinești, atunci când a exclamat cu frenezie și umilință: Eu simt că locurile acestea mă iubesc…

In căutarea acestui moment de jubilație estetică și afectivă, după precedentele tabere de creație de la Cotu Morii, atracția irezistibilă a Bucovinei s-a împlinit printr-un simpozion estival gândit și susținut de mentorul Galeriilor particulare Dana, Mihai Pascal, secondat de o echipă profesionistă. Rezultatul ne apare acum, la vernisaj, în deplina și expresiva lui finalitate, fapt menit să presupună firești continuări. Natura nu se dezvăluie niciodată imediat și nici total. Privitorului îi trebuie un ochi exersat, o anumită experiență a plein-air-ului, 9o dispoziție specială de dialog între egali. Afinitățile elective goetheene presupun potențiale comuniuni spirituale și, evident, stilistice. Oferta este aceeași,lumina aidoma, ceea ce face diferența nu poate fi decât experiența individuală, mai exact stilul. Natura poate fi surprinsă într-un moment fast sau într-unul de crispare, într-o dispoziție confesivă sau doar gânditoare. Antropomorfizarea naturii ține de jocul ideal al ideilor, de spectacolul lor.

Liviu Suhar renunță la ținuta lui aristocratică și face din peisajele domene un exercițiu de necondiționată admirație. Sobrul de altădată e acum jovial și aproape ludic în rezolvările directe și spontane. Același comportament firesc și inspirat identificăm și în peisajele lui Constantin Tofan, mai ales în lucrarea cu o gestică degajată și bazată pe sugestia semnului imprevizibil. Surpriza vine din partea sculptorului Ilie Bostan care nu ezită să schimbe uneltele și să convingă asupra disponibilităților de pictor. Adrian Chira, modern, sintetic, eclatant, vădește aceeași fervoare imaginativă și același apetit insațiabil pentru sinteza cromatică. Sub specia unui impresionism visător și vital se plasează Nicolae Suciu, Cornel Ailincăi, dar și tânăra Adina Toader, uniți de o aceeași dispoziție lirică. În contextul revenirii la impresie și expresie se situează Zamfira Bîrzu cu o amplă perspectivă asupra reliefurilor domoale ale peisajului bucovinean, precum și Florin Morun, cu o vedută la limita dintre urban și rural.

Cu amprente stilistice personalizate prin viziune și instrumentar tehnic, mai grave în substanța metaforei, se remarcă Marcel Pavel cu „Alchimistul”, Jenö Bartos cu „Beyond”, precum și Ion Șulea în compozițiile „Patimi” și „Mahramă”. Inconfundabil, Ștefan Pelmuș face din decorativul oriental, semantica Graalului. Ștefan Kancsura, Constantin Catargiu, Andoni Dacian mizează pe efectele rafinate ale transparențelor și a dominantelor cromatice, subtile și polifonice. Felix Aftene așează pe fundaluri animate de caligrame inspirate din biodiversitatea zonei, inconfundabilele lui siluete umane situate la limita dintre feminin-masculin. Romul Nuțiu meditează pe tema cadrului forestier, dar se lasă antrenat în luxuriante viziuni asupra acvaticului. Spectacolul Cascadei ține de pulsiuni romantice și de regia plastică a misterului. Iată, vom spune, un eveniment artistic cu adevărat memorabil… Jocul de-a vacanța odată încheiat anunță un alt început.

Valentin Ciucă