Semnele timpului grăbit

Dana Plahteanu a avut destinul unui meteorit pe cerul artelor ieșene și darul unei personalități inconfundabile, originale și laborioase. A intrat prin predestinare în scena interesului pentru arta autentică, și-a rostit cu înfrigurare monologul și s-a retras la fel de intempestiv precum intrase. Ignorând aplauzele, s-a mulat apoi, prin proprie voință, în culisele timpului și ale memoriei.

Expoziția de debut din anul 1999 de la Galeria Trianon, „Nudul”, a entuziasmat colegii de breaslă, comentatorii, publicul interesat de evoluția tipului de vizualitate exprimat prin pictură la Iași și anunța evoluții spectaculoase. Lecția profesorilor de la Academia ieșeană fusese, alături de pictorul Liviu Suhar, parcursă într-un mod exemplar și orizontul unei cariere împlinite nu părea traversat de nici un nor. Dar, cum știm, furtunile ne găsesc mai întotdeauna nepregătiți și catastrofele desăvârșesc imprevizibilul naturii. Cea de a doua expoziție de la Cupola a fot, din păcate, o retrospectivă.

Profilul de creator al pictoriței Dana Plahteanu reține elementele unei înzestrări native pentru desen și culoare, pentru spiritul liber de manifestare în raport cu stimulii realității și imaginarului. Neconvențională și cu individualizată personalitate, a străbătut etapele formării în rim alert, atentă la rigorile profesiei și la capacitatea de a comunica simbolic. Nu a neglijat nici un motiv care o interesa din perspectiva plasticității sau a sensurilor de profunzime ale metaforei. Se uita lucid în ochii realității și visa universuri ideale. Culturalitatea a ajutat-o să vadă, inteligența să înțeleagă diferențele de fond dintre aparența lumii și esența ei.

Dana a lăsat impresia că se grăbește, chemată degrabă la întâlnirea cu viitorul. A lucrat cu o pasiune devoratoare, s-a jucat și a suferit, mereu exigentă cu ea însăși și generoasă cu cei din jur. Avea atâta forță în expresie, încât era greu de imaginat că era locuită de o mare fragilitate. Bucuriile ei, câte au fost, le-a împărțit cu puțini, anticipând că, de fapt, alți și alți oameni vor veni în chip ideal alături de ea. Prezentul de-acum confirmă, și opera are toate șansele să dureze. N-a ținut neapărat să aibă o biografie și a sacrificat totul spre a avea o operă. Și o are. Expoziția ei de la prestigioasele Galerii „Dana”, cele ce vor urma prin orașele din Moldova și din țară, vor purta mesajul unui artist dispus să accepte un purificator autodafe spre a-și desăvârși chemarea.

Selecția prezentată acum are valoarea unei sinteze prin care ni se dezvăluie deopotrivă anvergura talentului și modernitatea viziunii. Exponențiale, arhitecturile monumentale ale siluetelor umane, desprinse dintr-un imaginar traversat de măreția frumuseții, dar și de pericolele indiferenței, par niște strigăte expresioniste invitând nu la lamentații minore, ci la triumfuri ale viului. Construcțiile plastice se bazează pe strategia anatomicului și pe tactica unei tehnici picturale adecvate. Alternează tușele puternic articulate în planul imaginii și obține efecte prin transparența culorilor subtil distilate. Seria de „Nuduri”, policrome și incitante, tripticul inspirat de versurile lui Nichita Stănescu – lucrarea de licență în pictură – exprimă un mod deloc flatant la adresa unor motive similare. O astfel de atitudine indică contorsiunile lucidității și fanteziile juvenile ale jocului.

„Autoportretul” Danei, colorat cu discreție în tonuri mai degrabă grave decât optimiste, are semnificația unui epitaf. În el putem descifra retrospectiv voința de a conferi un sens vieții prin artă și a o înnobila prin sacrificiul de sine. Arta ei are moralitatea, probată prin gestul suprem al pierderii de sine. Și alți mari artiști au procedat astfel, longevitatea fiind mai degrabă o excepție decât o regulă. Arderea autoimpusă s-a transformat în lumină, iar „Agenda”, veritabilul ei jurnal intelectual, denotă cât de istovitor poate fi drumul creației autentice. Oazele ludicului au atras-o uneori, și ceea ce ne-a lăsat, fie că sunt jocurile fanteziei pornind de la lumea măruntă a insectelor sau a digresiunilor onirice, fie portretele celor dragi sau luxuriantele acuarele estivale, fac ca nuanțele analitice să configureze datele unei înzestrări plurale.

„Semnele timpului grăbit”, albumul ce i-a fost consacrat din inițiativa și susținerea familiei, a celor care au prețuit-o cu adevărat, a reușit, complementar, să facă din seara ce i-a fost dedicată un eveniment ce nu se va uita prea ușor. Drumul Eternității abia a început…

Valentin Ciucă

Când nevoia te împinge de a spune ceva, despre cineva drag pierit prea devreme, cuvintele devin, vai, de lemn, cuvinte mască, cuvinte bolnave, informaţie verbală, vorbe, vorbe, vorbe.

Un singur gând prea limpede: DE CE ?

Ajung la un amestec morbid, aproape de culpabilitate. Moartea îmi dă o şansă nesperată de a cunoaşte şi preţui. Nu-i dreaptă această glorie postumă.

DANA ESTE, este în culori, în linii, în gânduri; mai ales în gânduri.

Petru Ciubotaru