Revelarea arhitecturilor sacre

Fără a fi un veritabil taciturn, pictorul și poetul Vasilian Doboș lasă impresia unui introvertit fascinat de teritoriile tăcerilor solitare marcate, uneori, de satisfacțiile miraculoase ale revelației. Orizontul misterios al sacralității îl seduce prin epura ideală a semnelor identificate în universul vizibilului perceptibil îndeosebi prin filtrul imaginarului apocaliptic. Ca un inițiat al lecturilor de profunzime urmărește statornic, complementar, nivelurile reper ale vizibilului aflate în permanentă adiacență cu cele ale iluzoriului, ipoteticului. Dincolo de seducția formelor caută profunzimea sensurilor și se pregătește intelectiv și emoțional pentru momentul revelației ca eliberare prin acces la codurile sacre.

Pictorul, dublat de subtitlul grafician și polifonicul poet, face din lectura mesajelor sacre un parcurs către inefabil. Astfel, taina, credința devin o cale a mântuirii iar expresia o formă de mărturisire. Arta lui are amprenta unui spirit neliniștit prin interogație și fericit prin revelație. Practic, imaginile rafinatei selecții de la Galeriile de Artă „Dana”, coagulate sub genericul „Trepte”, sunt ipotezele unei înălțări spre spiritul adânc al lucrurilor. Templul blagian de inițiere, o respirație și un reazem pentru urcarea în adâncurile spiritului.

Pe un asemenea traseu inițiatic, spre a nu rătăci Calea , este nevoie de însoțirea cu spirite afine. Căutarea lor devine ea însăși un moment de înălțare și de analogii în plan nu atât axiologic cât spiritual. Semnele eliptice ale lui Paul Neagu, reduse la conceptul originarului,spiritul redescoperit cu sfioșenie și umilință al culturilor paleocreștine de către Sorin Dumitrescu, Horia Bernea sau Marin Gherasim devin elementele coagulante ale unor energii care transcend ideea de substanță și se plasează în sfera eterată a spiritualului. Recuperarea prin artistic a acestor orizonturi prăbușite în grotele turpitudinii și indiferenței devine o autentică șansă de re-motivare a speranței omului contemporane de a fi. De a mai fi…

Treptele lui Vasilian Doboș au semnificația unei confraterne șanse de a fi redescoperit frumusețea iubirii sacre și de a face din modelul Iisus, arhetipul purității și al jertfei simbolice pentru eliberarea omului de sun apăsarea viciilor mundane. Viziunea pictorului ține de reorganizarea unui spațiu sacru unde fiecare imagine are sensul unei hermeneutici a divinului, perceptibil în dimensiunea exterioară a semnului, a formei cât și în cea metafizică a sensului. Traseele imaginate de artist surprind meandrele căutării de sine, provocările imediatului, bucuria aflării ieșirii salvatoare din „Labyrinth”. Formele plastice se compun în structuri arhitecturale decupate parcă pe canavaua unor texte sacre, misterioase și indescifrabile, decupând elementele unei mitologii multimilenare. Unele imagini sunt revelatorii prin mister și pilduitoare prin codurile secrete ale unui limbaj al formelor destinat inițiaților.

Pledoaria artistului pentru o re-lectură a acestor mesaje face din idealul comunicării simbolice o posibilitate de a restabili legătura dintre cei care nu mai sunt și cei care nu s-au născut încă. Memoria pictorului asociază elemente aparent disparate și le conferă coerența unei stări de jubilație în raport cu capacitatea imaginativă a semenului nostru de a reconstitui mereu verosimil istoria propriei deveniri a umanității. Simplitatea simbolică a axelor care susțin edificiul lumii, trecutul și prezentul, nostalgiile orizontului și libertatea cutezătoare a verticalei, se asociază simbolic cu semnul divin al crucii, al răstignirii și înălțării.

Viziunile lui Vasilian Doboș sunt expresiile unor stări prin care recuperează elemente din illo tempore. Timpul însuși funcționează ca memorie aflată în slujba neuitării. Trimiterile grafice la Botezătorul, Logiile, Cina, Trecerea, Acana spiritului, Peștele muzical-Hristea, Piramidele ridicării, Venirea, El, Răstignirea, Învierea, configurează un univers al unor inepuizabile semantic nostalgii despre om și divinitate. Expoziția, elevată și generatoare de substanțiale reflecții, trebuie citită îndeosebi din perspectiva inefabilelor revelații și a duhului mângâietor al credinței.

Valentin Ciucă