Marcel Pavel sau neliniştea creativă...

Cei mai mulţi artişti dovedesc pe parcursul timpului o oarecare fidelitate faţă de operele lor de început. Unii sunt consecvenţi fie din comoditate fie sau găsit pe ei înşişi, chiar de la bun început. Alţii, spre a ajunge la ţintă, ocolesc din nevoia firească de clarificări succesive şi de identificare a eului profund, a zonei de creativitate autentică. Marcel Pavel , în lucrările de început, părea un fidel al tipului de viziune specific tradiţiilor şcolii ieşene de artă în spiritul în care s-a format, dar a considerat că nu este suficient pentru a defini o personalitate autentică. Colorist vivace, deschis spre dialogul cu natura, cu realul ar fi putut intra lejer în categoria celor care au relaţii de stimă cu natura, acesta oferind, mai ales în dimensiunea opţională a peisajului, suficient material documentar, sentimental istoric mai ales.

Traversat de dramatice încercări de definire a eului profund, pictând, desenând cu spontană şi virilă vigoare, scriind versuri de factură modernă s-a simţit mai în largul său în primele compoziţii racordate unui expresionism tensionat prin sugestivele raporturi de culoare şi vigoarea tuşelor spontane al căror dinamism interior face din suprafaţa tabloului un veritabil câmp de luptă. Asemenea comportament derivă, desigur, din neliniştea pe care orice creator autentic o asumă în timpul actului de creaţie. Are forţa unui toreador intrat în arenă şi luptă ca un cavaler medieval din simţul datoriei şi al onoarei.

Expoziţia de la Galeriile Dana, loc preferat de artiştii cu cotă la bursa timpului, Marcel Pavel face din viziunile grafice arhitecturi inefabile ordonate prin structuri angulare, gotice, dramatice, aspirând prin ritmurile insolite să reinventeze lumea vizibilului prin despărţirea de tabu-urile realităţii imediate. A vrut să se definească, să-şi impună o viziune strict individuală şi s-a trezit a fi consaguin cu Picasso sau Chagall, ei înşişi nişte răzvrătiţi împotriva unui oricum inexistent dialog cu vizibilul. Furia nu este însă suficientă spre a nega ceea ce este evident în exerciţiile noastre de existenţă şi, atunci, supralicitează resursele abstractului oferindu-le şansa de a atinge zonele unei posibile destrucţii a eşafodajului arhitectural amintit. Artistul convocă personajele identificate atât în bestiarul teratologic unde vieţuiesc imaginarii monştri ai somnului traversat de vise apocaliptice şi toată această imagerie intrigă şi determină adeziuni sau rezerve.

Are, deseori, iluminări care permit scăderea nivelului de tensiune intelectuală şi afectivă pictând compoziţii cu subtext alegoric, astfel încât poate realiza o excelentă compoziţie consacrată Inspiraţiei. Evident că nu remarcăm vreo muză din Olymp ci doar o structură nervoasă şi, desigur, rebelă în raport cu chietudinea netulburată de vreun gând a altora... Dinamica angulară a formelor ce evocă austeritatea şi hieratismul unor arcade sau ogive, bolţi şi cupole generează tensiuni afective identificate în formele austere ale spiritualului. Artistul însuşi pare un devotat slujitor al frăţiilor de breaslă cu deosebirea că secretele lui sunt făcute publice. Mărturisirea prin imagine relevă spiritualitatea unui personaj apropiat tragicului şi eventual candidat la excomunicare. Articulaţiile compoziţionale mereu surprinzătoare şi mereu incitante prin geometriile secrete ale formelor dinamice la nivel de parte, dar şi de întreg asigură o forţă de impact incitantă atât la nivel compoziţional, dar şi cromatic.

Asocierea cu rebelele şi incitantele soluţii picassiene nu este nicidecum un reproş, ci mai degrabă un elogiu, unde modelul tauromahiei asigură nu atât un mod revoluţionat de a reconfigura realul ci, mai ales, un mod de a te raporta liber la pădurea de simboluri ce derivă din fiecare compoziţie. Culorile, gamele grave şi restrânse în tonuri, impresia că pânzele au mai fost pictate cândva, lasă impresia unui palimpsest asemenea unor ziduri roase de ploi şi de vreme şi ale căror urme, apar în faţa ochilor ce se deschid către luciditate ca un mesaj misterios ce ţine de revelaţie. Aici identific zona unde imaginaţia pictorului intră în relaţie cu misterul şi farmecul, ambele controlabile doar emoţional.

Întotdeauna când un artist se exprimă cu aceeaşi aplicaţie în sfera picturii şi graficii se găsesc întotdeauna unii amatori de inutile departajări sau inoportune clasificări. Dacă pictura îşi află susţinători fideli, alţii vor percuta imediat afirmând că, de fapt, grafica în tehnici mixte, coloritul subtil, sunt valoric superioare. Când, alţii, din varii motive individuale vor aprecia grafica se vor găsi destui care vor decreta că, de fapt, Marcel Pavel este şi va fi cu siguranţă în primul rând pictor... Faptul că există asemenea partizane opinii dovedeşte că Marcel Pavel incită publicul la comentarii şi evaluări, la dispute colegiale, denotă cota de interes asupra artei sale de unde puţină invidie profesională nu poate lipsi. Poemele ocazionale redactate sub impulsul unor irepresibile chemări erotice sau etilice devoalează faptul că faunii mitologici nu au dispărut încă... iar nimfele sunt oricând disponibile contra cost...

Valentin Ciucă, critic de artă