Libertatea interpretării figurii umane, în operele lui Ion Iancuţ

Am intrat într-un spaţiu mărginit de pereţi albi pe trei laturi. Cea de a patra, transparentă, aflată spre stradă, lasă prin geamurile ei mari să pătrundă lumina, variabilă în intensitate după orele zilei. Mai directă şi strălucitoare în prima parte a zilei, mai calmă şi învăluitoare după amiază.

Pe simeze sunt aliniate într-o discretă ordine geometrică subliniată prin egalitatea formelor dreptunghiular verticale, picturile realizate în tehnica pastelului. Ele îmbracă cei trei pereţi ai simezelor.

Pavimentul galeriei este invadat de o multitudine de figuri sculpturale turnate în bronz, întâmpinând privitorul. Ele se aseamănă la un prim contact vizual, cu o ceată avântată zgomotos venind în întâmpinarea noului vizitator intrat în expoziţie. Fiecare dintre sculpturile-personaj doreşte, parcă, sa-şi spună propria poveste.

Pavimentul de marmură, mozaicat cu plăci de forme neregulate, albe şi gri, are aspectul unei suprafeţe picturale, vibrată şi neutră, discret colorată în tonuri apropiate. Din această suprafaţă „cresc” în planuri verticale asemănător unor trunchiuri totemice, socluri albe de înălţimi variate restructurând spaţiul Galeriei prin inedite accente de ritm alert şi sincopat. Scenografia expoziţiei devine în sine, un subtil spectacol al unor volume prismatice supuse imperativ dominaţiei cromatico-tonale a albului liniştitor.

Ochiul privitorului pregătit pentru a descoperi vecinătăţile spaţiale şi ambientale ale unei opere de artă, are plăcuta surprindere şi dezvăluire asupra importanţei elementelor şi factorilor la care facem referire în cele spuse mai înainte. Lectura operei propriu-zise nu se poate face limitându-se doar la contactul vizual direct, cercetând-o de jur împrejur sau doar plimbând privirea pe suprafaţa ei, dacă vorbim despre un tablou. Etalarea pentru o percepţie optimă a oricărui artefact cu valoare estetică, implică negreşit şi studiul atent asupra spaţiului ca factor revelator important, ambiental în care acea operă se află.

Artistul a pregătit cu grijă scenografia spectacolului vizual ce urmează să se deruleze printr-o succesiune de scene şi personificări materializate în bronz şi pastel, fiecare reprezentând un epos cu conţinut şi mesaj particular. Împreună alcătuiesc o entitate figurală sobră şi expresivă, purtătoare prin conţinut de mesaje profunde. O multitudine de figuri – simbol exprimând metaforic stări umane; caractere şi tipologii marcate de singurătate existenţială, neputinţă şi speranţă, pioşenie şi resemnare, sunt transfigurate ingenios şi cu măestrie prin mijloacele specifice sculpturii al cărei material bazic este bronzul, sau prin desenul în pasteluri.

Meditaţiile filozofice şi melancoliile despre efemeritatea ontologică, stările onirice şi eresurile, au devenit realităţi palpabile prin măestria interpretării şi metamorfozării materiei de mintea, sufletul şi mâinile sculptorului Ion Iancuţ.

Personajele turnate în bronz sunt interpreţii travestiţi ai acestui spectacol care mi se pare a fi Expoziţia lui Iancuţ de la Galeria Dana. Aflăm interpreţii unor roluri mai ales simbolice din descifrarea cărora privitorul descoperă relaţia cu timpul şi măsura lui („Ceasul solar”, „Stea căzătoare”); bipolaritatea vârstelor („Bunicul şi nepotul”, „Tată şi fiu”, „Întoarcerea fiului risipitor”); fluxul vital al apei ca metaforă în relaţia cu fiinţa umană („Trecere”, „Valuri”, „Fântâna din mare”) sau simbolistica spiritualizării şi imaterialităţii privite ca împliniri ale speranţei sub forma unei existenţe postume. Universul şi ontogeneza sunt aduse sub privirea vizitatorului prin metafora „Oului dogmatic” punând în acord poezia cu mesajul filozofic materializate în bronz.

Expoziţia lui Iancuţ de la Galeria Dana este stimulativă pentru privitorul instruit propunându-i conexiuni şi asocieri surprinzătoare. Punţi peste timp, nebănuite, se deschid anulând prezentul în raport cu trecutul. Mistere medievale, şi ciudăţenii ale unui imaginar din alte veacuri sunt travestite în apariţii figurale fără a defini însă, un spaţiu şi un timp anume. Idei şi propuneri poetice sunt întruchipate vibrant în sunetele bronzului. Privitorul se află în faţa unui magician care a plăsmuit ceea ce imaginaţia sa relevă. Personaje fantastice, inorogi şi himere, figuri travestite sub mantii ce ascund identitatea se mişcă teatral pe o scenă imaginară, fiecare întâmpinând privitorul cu ostentaţie spre a-i transmite un anume mesaj numai lui adresat.

Prin operele prezentate în această expoziţie şi nu numai, Iancuţ ne dezvăluie apartenenţa la o incontestabilă pleiadă a artelor plastice moderne din România, din care fac parte Dimitrie Paciurea, Corneliu Baba, Neculai Păduraru, Ştefan Câlţia. Dacă ne referim la aspectele interpretative şi ale limbajului expresiv plastic dar şi conceptual, vom remarca faptul că artistul a descoperit empatii ale viziunii sale în bronzurile statuare ale Greciei antice, la rafinamentul construcţiei clasice în operele lui Donatello sau Lorenzo Benini, dar în deosebi în spectaculozitatea artei modelajului Rodinian şi Brâncuşian. În faţa operelor acestor mari maeştri Iancuţ a înţeles de la începuturile sale artistice, lecţia potrivită relevării propriei viziuni, limbajului reprezentativ pentru personalitatea sa de artist complet, practicând cu aceeaşi măestrie sculptura, pictura şi celelalte genuri ale artelor plastice.

Expoziţia la care ne referim privită sub aspectul încifrării unor mesaje în chei personalizate de interpretare a unor teme vechi şi noi, totodată, printr-un limbaj specific, semnalizează temeinica ştiinţă şi gândire grefate pe adevărul talentului hrănit prin asiduitatea muncii şi cunoaşterea tainelor meşteşugului, privind cu admiraţie şi cu autentică condescendenţă.

Liviu Suhar, pictor