NECULAI PĂDURARU despre semnele POETULUI

„Alunecând pe-o rază”, inspirată, a galeriilor Dana, sculptorul Neculai PĂDURARU – DE LA SAGNA, personalitate marcantă a artei româneşti, demonstrează prin idei şi semne că poezia lui Eminescu este un TOT al sufletului românesc.

O asemenea întreprindere vine dintr-o mare iubire a aceluia care poate să se afle tot timpul în preajma Celui Prea Înalt. Sculptorul Neculai Păduraru a înţeles că pentru noi românii Eminescu este eternitatea noastră, El este recunoaşterea noastră universală.

Expoziţia „Eminescu – idei şi semne” este un concept structurat în vederea realizării unui monument Eminescu, vizibil astăzi la Ipoteşti. Revelaţia a venit: „După multe frământări, într-o noapte, l-am visat pe Paciurea că mă boteza, iar Brâncuşi îmi ţinea lumânarea.

M-am trezit, înspăimântat, crezând că mi-a sosit ceasul. M-am speriat că venise moartea. Era trecut de miezul nopţii. Ca să uit neliniştea din vis, am întins mâna şi am luat – de la capătul patului – un volum cu poezii de Eminescu. Am deschis cartea la întâmplare şi am citit versurile:

„ Iar cerul este tatăl meu

Şi muma mea e marea”

În clipa aceea am avut o revelaţie. Dumnezeu mi-a trimis lumina, prin vis, ca să găsesc calea spre Eminescu.

Mă plimbam, năuc, prin atelier şi repetam cu glas tare:

- Acesta-i Eminescu. Cele două versuri din poemul „Luceafărul” m-au trimis spre o altă abordare a monumentului şi a călătoriei mele”.

Analizând opera eminesciană, sculptorul Neculai Păduraru alege două trasee, cum ar fi: Traseul cosmic: Cerul, Soarele, Luna, Stelele, Luceafărul, care se regăsesc în partea superioară a monumentului. Traseul pământean reprezentat prin straturile orizontale care semnifică: valurile mării; mereu la orizont, oglinda lacului; muzica apei; liniştea codrului. Templul Eminescu este un „arc peste timp” aşezat pe o insulă, un loc al iniţierii.

În „arcul peste timp”, sculptorul aşează vectorial ochiul demiurgic, privirea eminesciană. Universul dobândeşte virtualitate estetică în raport cu privirea poetului. Neobişnuitul ochi eminescian pune în scenă o suită de secvenţe poetice care definesc discursul poetic, trecerea de la neutralitatea universului primar la personalitatea universului estetic. Imaginea închipuită vine din înlăuntrul lucrurilor şi din afara lor; imaginile se nasc şi curg fără început şi fără sfârşit. Ochiul eminescian este o reflectare a logosului. Evadarea în alt timp spre întâlnirea cu marele mister, retragerea din lume a lui Dionis – Eminescu este de fapt închiderea voită în labirintul ochiului.

Insula Eminescu, unde artistul a găsit ca formă fundamentală, perfecţiunea cercului, proiecţie a sferei de lumină ce prin fasciculele sale amintesc zugrăveala în chemare şi har din cartea lui Zoroastru: „Pe o pagină găsi o mulţime de cercuri ce se tăiau, atât de multe, încât părea un ghem de fire roş sau un păienjeniş, zugrăvit cu sânge”. Centrul cercului este zona sacră, axul universului.

Ochiul deschis devine generos, optimist, elementele fluidice alunecă într-o continuă spirală. Ochiul închis este pesimist, melancolic, semnele astrologice îl poartă pe Dionis – Eminescu în alte lumi în alte spaţii.

Neculai Păduraru ne iniţiază în tainele acestor rătăciri, de fapt în cunoaşterea adevărului absolut, asemeni lui Tezeu, ochiul său eminescian luptă cu propriul eu.

Artistul ascuns în ochiul eminescian ca într-o sferă ce oglindeşte toate lucrurile deodată ne face semne de lumină care suie în fiecare, după cum i-a fost scris.

Să ne bucurăm de această expoziţie-eveniment la 160 de ani de nemoarte a Poetului, de semnele- desenele artistului Neculai Păduraru, astăzi la galeriile DANA. Lucrarea ta este un curcubeu fără hotare, şovăi sfios la intrare, ca-ntr-o reculegere adâncă tresar, ca un mirean la prag de altar.

Împreună cu EL descopăr tainele firii, cu EL învăţ marea durere- a gândirii...

Traian MOCANU