Maeștri de ieri și de azi

Beneficiind la vernisaj de participarea extraordinară a domnului Dan Hăulică, doctor honoris causa al Universității de Arte din Iași, Galeria „Dana” din Iași a găzduit în lunile octombrie-noiembrie, sub titulatura ușor nostalgică „maeștri de ieri și de azi”, o expoziție retrospectivă cu tentă jubiliară privind realizările artistice ale Academiei de Arte din Iași de la înființarea Acesteia până în prezent. Titlul acestei expoziții de anvergură pentru contextul local reamintește vremurile „glorioase” ale modernității artistice de început de secol XX în România, sugerând totodată ancorarea artelor plastice ieșene într-o tradiție plastică pe care învățământul artistic ieșean încearcă să o statornicească, mizând evident pe continuitatea între generații și preocupări.

Izul ușor nostalgic al acestei manifestări provine, după cum limpede se poate remarca, din faptul că titlul expoziției evocă crearea unei școli de arte plastice la Iași în perioada de sfârșit de secol XIX și început de secol XX prin intermediul figurilor individuale exemplare ce și-au pus amprenta asupra acestei școli. Desemnând laudativ aceste personalități exemplare, conceptul de „maestru” avea în acea perioadă un sens clar în ierarhia valorică a practicii artistice în care evaluarea estetică a operei de artă și criteriul purității genurilor artistice drept criterii de judecată a operei de artă făceau posibilă acordarea acestui titlu acelor creatori care stăpânesc tehnic ireproșabil un anumit gen, oferind totodată și „stil! Individual reprezentărilor plastice în care cutare sau cutare artist excela. Dincolo de titulatura sa onorifică acest termen, astăzi desuet, oferea modele pedagogice „discipolilor” în cadrul unui învățământ vocațional. De asemenea, termenul de „maestru” funcționa ca un reper axiologic cert, oferind noilor tendințe artistice din sfera artei academice un principiu de aglutinare unitară în jurul figurii personalității creatoare individuale a artistului solitar de geniu.

Asumând cadrele de referință ale unei asemenea tradiții, expoziția de față, structurată pe două etaje, pune în dialog activitatea artistică de orientare plasticistă și academică a actualilor profesori de pictură, sculptură și grafică ai Universității de Arte din Iași cu capodopere ale picturii și sculpturii moderniste de început de secol XX, atunci când, după cum bine se cunoaște, istoria artei românești încerca să se racordeze la dezvoltările modernității artistice post-impresioniste, deseori prin imitație directă de stiluri și curente. În acest context au apărut la Iași epigoni ai curentelor internaționale de o valoare proprie incontestabilă, artiști ce își iau subiectele din realitatea locală specifică vremii, ce aveau să marcheze ulterior, prin valoarea tehnică a execuțiilor lor plastice, istoria artei naționale. Scurta trecere în revistă a câtorva nume celebre prezente în expoziția jubiliară de la Galeria „Dana”, precum cel al lui Corneliu Baba, Octav Băncilă, Nicolae Tonitza sau Ion Irimescu sunt lămuritoare, cred, în acest sens.

Însă, dincolo de prezența în expoziție unor capodopere ale artei românești disponibile în colecții particulare sau în colecția Muzeului de Arte din Iași, etajul inferior al Galeriei „Dana” poartă mai cu seamă amprenta acelor personalități ale artei plastice românești care, în decursul activităț9ii lor creatoare, și-au lăsat totodată decisiv amprenta asupra învățământului artistic din Iași. Sunt așadar reprezentați artiști care au marcat această școală în calitate de decani, precum Ion Irimescu sau Adrian Podoleanu, sau de rectori, precum Otto Briese sau Nicolae Tonitza. De asemenea, sunt prezenți în expoziție acei maeștri care au contribuit prin activitatea lor de administrare culturală la stabilirea , conservarea și dezvoltarea pinacotecii și ulterior a Muzeului de Artă de la Iași precum Costache Agafiței sau Corneliu Baba. După cum lesne se poate intui, genurile artistice tradiționale, precum portretul și peisajul în pictură (de factură mai mult sau mai puțin cezaniană) sunt predominante în acest periplu. Printre piesele de referință expuse la acest etaj se remarcă un nud desenat de Nicolae Tonitza, portrete ale maeștrilor genului reprezentate aici de „Portretul de călugăr” și „Portretul lui A.D. Atanasiu” de Corneliu Baba, „Autoportretul cu căciulă” semnat de Constantin Agafiței sau imp0resionantul tablou „Portretul lui Gheorghe Panaiteanu Bardasare” aparținând lui Octav Băncilă. Nici selecția unor peisagiști autohtoni de certă valoare în acest gen pictural nu este sărăcăcioasă, fiind expuși coloriști de renume precum Călin Alupi, prezent cu „Casa Pădurarului”, sau Adrian Podoleanu, al cărui peisaj în monocromie ternă intitulat simplu „Peisaj bucovinean” confirmă pentru spectatorul de acum sensibilitatea picturală a maestrului de atunci.

Încercând să racordeze trecutul la prezent, etajul superior etalează mostre ale activității creatoare a actualilor profesori de arte plastice din Universitatea de Arte din Iași, care, chiar și la o privire superficială, se dovedesc a fi în perfectă consonanță cu tendințele moderniste ale iluștrilor predecesori. Compozițiile cromatice de natură abstractă ale Zamfirei Bârzu, sculptura metafizică cu tema mitografică și antropocentrică a lui Sorin Purcaru, exercițiile, să spunem, neo-suprarealiste ale lui Tudor Pătrașcu și grafica cu puternic accent decorativ a lui Dragoș Pătrașcu – unul dintre maeștrii locali de astăzi ai acestui gen artistic” sau tapiseriile Mirunei Hașegan confirmă predilecția actualilor dascăli de arte plastice din Universitatea ieșeană pentru exercițiile de compoziție vizuală, precum și pentru jocul cu volume și culori în cea mai bună tradiție a esteticii formaliste. Excepție fac în special lucrările generației tinere – precum cele semnate de Mihai Vereștiuc sau Ramona Biciușcă”, racordate la o dimensiune occidentală de dată recentă (stricto sensu contemporană), vădind influențe post-minimale și neo-pop – precum cea a lui Sylvie Fleury în cazul Ramonei Biciușcă”.

Am putea concluziona faptul că retrospectiva jubiliară găzduită de Galeria „Dana” din Iași pune în evidență cele două sensuri ale contemporaneității active simultan – cel al actualității perene a capodoperelor – sau a „maeștrilor” autohtoni, ce continuă să exercite însă o influență doar onorifică asupra istoriei prezente a artei românești, și cel al racordării directe la actualitatea recentă, cea a modernității capitaliste globale în care trăim hic et nunc. Dar în același timp, dialogul dintre prezent și trecut pune în evidență și dificultățile inerente constituirii identitare a învățământului românesc de astăzi, îndeosebi cel de sorginte academică, ce pare a replica astăzi o criză axiologică specifică modernității.

Cristian Nae