Portretul artistului la maturitate...

A te întâlni cu pictorul şi graficianul George Rădeanu pare a fi o şansă rară. Mobilitatea sa apropiată freneziei ţine de pasiune, dar şi de un performant marketing al propriei cariere. Revenit de curând din State-Statele Unite, desigur, îşi face deja bagajele pentru o nouă întâlnire cu publicul la Utrecht sau Bruxelles, de unde poate ajunge rapid în Anglia. În Italia merge ca la el acasă şi află răgazul pentru câteva vaporoase acuarele consacrate minuni din lagună, realizate pe gustul unor turişti interesaţi de suveniruri. Apetitul artistului de a fi întâlnit acolo unde nu te aştepţi l-a integrat familiei acelor truveri medievali, hoinari dăruiţi cu harul mişcării permanente, arată un febril dispus să accepte ideea că lumea este mult prea mică pentru a nu o cunoaşte ca propriile buzunare. Are relaţii cu galerişti din toate ţările uniţi-vă şi se pare că succesul de public compensează orice efort personal.

Temperamentul, polemic deseori, îl pune în oarecare conflict cu unii clasici notorii, vorbeşte caustic despre ierarhiile breslei, se agită în numele celor tineri şi uită adesea a se uita în propriul buletin de identitate. La cei şaizeci de ani, luptă pentru atelierele confraţilor, se agită pentru lansarea unor tineri prea puţin cunoscuţi, respinge vehement ierarhiile zilei. Pare iritat atunci când află că cineva nu-l cunoaşte încă şi o face răspicat, încât unii se simt vinovaţi că nu au luat încă act de providenţiala sa apariţie pe scena artei universale. Iată un artist care strigă, asemenea unor confraţi din Renaştere - şi eu sunt pictor - devine un reproş şi o lamentaţie...

Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu aveam parte de gestul filantropic al domnului Mihai Pascal care a avut prilejul să-l cunoască şi să-i deschidă o expoziţie la Galeriile de Artă Dana din strada Cujbă. Din informaţiile preliminare mă aşteptam să întâlnesc un post-modern devastator, cu propuneri care să ne pună pe gânduri şi să ne facem colectiv harakiri că nu am luat act de providenţiala sa existenţă artistică. Noroc că, dintr-un fragil catalog, am aflat că temeperamentalul artist s-a născut pe undeva pe lângă Iaşi, că a urmat Liceul de Artă Octav Băncilă din Iaşi şi că a fost elevul lui Dimitrie Gavrilean. Surpriza a fost şi mai mare atunci când am aflat că, după liceu, a optat pentru o carieră ceva mai pozitivă de inginer, după care a revenit, ca fiul rătăcitor, la dragostea dintâi: artele plastice. A făcut-o, desigur, ca o inevitabilă revenire la autentica vocaţie pe care acum o valorifică din plin.

O oarecare surpriză mi-a produs expoziţia în sine. Luptătorul pentru drepturile artiştilor pare cu mult mai calm, chiar serafic în exprimările sale auctoriale, unde starea de chietudine este dominantă. Pare descins în această ipostază dintr-o clasicitate moldavă, tandră şi inefabilă. Excelează în suave peisaje acuarelate, gracile ca o respiraţie de copil şi ataşante prin valorificarea unor tonuri blânde, armonice. Experienţa de călător pe toate meridianele, reacţia la motivul îndeobşte personalizat prin pitoresc, impune respectul faţă de culoarea locală pe care o tratează ca pe o dominantă. O notă discretă de edulcorare a motivului face bine ochiului şi nevoii privitorului de a comunica afectiv cu imaginea. Profesionist exersat, George Rădeanu intuieşte corect aşteptările unui virtual colecţionar şi relaţia se stabileşte spontan. Ştie ce să ofere memoriei afective şi strategia lui de lucru exploatează abil aşteptările omului şi clasei de mijloc.

Artistul ştie să vândă, cumpărătorul ştie să achiziţioneze peisaje transparente ca o lumină divină, sugestive ca o mărturisire. Tehnica fluidităţilor gracile, echilibrele interioare, sugestiile nuanţate fac din el un profesionist al şoaptei şi al diafanului. Omul cu predispoziţii permanent polemice pare, în expresie artistică, o altă persoană decât cea atât de radicală în judecăţi şi polemici. Acuarelele lui suave şi imateriale, tandre ca o mângâiere a privirii generează ataşamente spontane şi definitive.

În planul tehnicii pastelului, pictorul face din degasienele bastonaşe electrice o pledoarie convingătoare pentru subtilitate şi rafinament. Pulberea fină a pastelului risipită pe suprafaţă cu distincţie ţine deopotrivă de ceva mai consistente rigori compoziţionale şi de o materialitate ce transcende în zonele spiritualului. Lumina şi umbra, accentele majore fac din arhitectura viziunii un prilej de rafinată meditaţie. Compoziţiile, spontane cu măsură, dovedesc un mod individual de a se raporta la vizibil, de interpretare şi expresie. Cine vrea să-l cunoască cu adevărat pe impetuosul George Rădeanu, cu francheţea lui uneori devastatoare, trebuie să-l privească în profunzime, acolo unde se află îngemănate valorile unui creator de frumuseţe şi, de ce nu, de eternitate...

Valentin Ciucă, critic de artă