Fascinaţia Dunării

Un recul temporal în istorie răscoleşte memoria şi imaginaţia celui care se încumetă să întoarcă privirea pentru o clipă, de la realităţile imediate, cotidiene şi pragmatice. Dacă acela este un pictor, şi a ajuns din întâmplare sau programat pe malurile bătrânului Danubius, este, fără echivoc, tulburat de atemporalitatea istoriei din primele fracţiuni de secundă. Faptul se întâmplă când privirea sa cuprinde malurile şi curgerea apelor, netulburată şi monotonă, venind de undeva, de departe spre a se dispersa în oceanul planetar, parcurgând şleauri croite asemeni unor vene şi artere printre stânci şi prin câmpii, de la începuturile lumii.

Am trăit de mai multe ori, cu constanţă şi explozivă emoţie, reculuri temporale paralizante aproape, aflându-mă în faţa configuraţiei geografice unde zeul imperturbabil şi stăpân este fluviul. În frânturi de clipe memoria mea proiecta pe ecranul imaginar al conştientizării tot ce ştiam legat de istoria locurilor. Peisajul cu malurile sale din stânci încremenite care, parcă s-au dat într-o parte pentru a face loc, ca într-o solemnă ceremonie, curgerii grave şi misterioase a apelor, emană o aură umanizantă. Cuprinzându-l în câmpul vizual cu sete şi lăcomie aveam impresia că îmi răspunde cu înţelepciune şi pacienţă la întrebările şi necunoscutele ce mă preocupau. Posibilitatea de a trăi emoţional şi profund meditativ astfel de momente se datorează unui cuplu iubitor al locurilor, trăitori în milenara Drobeta, care din dragoste pentru locuri şi admiraţie faţă de frumuseţea lor, au avut curajul să organizeze câteva ediţii ale unor simpozioane de pictură. La două dintre ele am participat cu entuziasm îndrăgostindu-mă de spectaculozitatea peisajului şi de istoria locurilor variate prin frumuseţe şi plasticitate.

Pictorul venit de aiurea în acest cadru peisagistic este cucerit pentru totdeauna. Starea climaterică a anotimpului sau a zilelor, conferă peisajului aceeaşi elocventă grandoare. Formele naturale definite prin relaţia armonioasă şi echilibrată dintre curbele melodioase ale colinelor se unduiesc dealungul fluviului în dialog cu inevitabilele orizontale, definite prin planimetriile mişcătoare ale apelor. Privite din orice poziţie; zvâcnirile orgolioase dar nu agresive ale unor verticale descifrabile în volumetriile neregulate şi argintii ale ţancurilor de piatră, eliberate din împlătoşările verzi ale arbuştilor, împreună se constituie într-o generoasă ofertă vizuală, echilibrat drămuită. Artistului îi revine menirea să le descopere, să le înţeleagă şi să le imortalizeze. El trebuie să abandoneze trucurile şi schemele convenţionale la care recurge pentru a nu da greş când concepe propriile opere în atelier. În faţa acestor minuni se cuvine să se prezinte cu deferenţă. Venit cu bună credinţă în faţa peisajului, măreţ prin amplitudinea sa, pictorul va descoperi că acesta se dezvăluie cu generozitate. Eliberându-se din mrejele propriilor reţete, el va trăi starea de fascinaţie a descoperirii unei lumi noi, tulburătoare, încărcată de istoriile care au marcat locurile şi care persistă ascunse sub armoniosul văl format din apele fluviului, stâncile ce-l acompaniază şi munţii verzi care-l veghează.

La porţile de fier, din locul numit „Gura văii”, priveam de pe o terasă prin frunzişul unui stejar, barajul, iar paginile caietelor pictorilor care formau grupul nostru, s-au umplut de schiţe şi proiecte. Apele Dunării îşi schimbau coloritul dintr-o clipă în alta. Cerul era nestatornic iar dominanta sa albastră era tulburată pentru că norii albi şi cenuşii se iveau de după dealuri dizolvându-se şi renăscând în clipele următoare în noi forme expresive. Barje încărcate se târau în susul apelor, greoi, ca nişte imenşi balauri. Din când în când câte un vapor de croazieră turistică, alb şi cochet, cu cabinele şi puntea ocupate de vilegiaturişti veniţi din inima Europei, anima peisajul. Spectacolul vizual se derula într-un ritm lent inducând sentimentul că ne aflam într-un timp suspendat pentru, cel puţin, cât am stat acolo. Am făcut o croazieră pe Dunăre într-o zi cu ploaie şi vânt. Atmosfera mohorâtă şi peisajul înnecat în cenuşiuri ni s-au părut la fel de spectaculoase. S-au adunat picturi şi schiţe care laolaltă alcătuiau paginile unei cronici ce relevau fragmente imagistice ale locului.

Lucrările au fost adunate pe simezele galeriei Angels’art la sfârşitul perioadei. Alături de publicul local prezent la vernisaj, reprezentanţi ai mediei au consemnat evenimentul.

După ce am vizitat muzeul bătrânei Drobeta visând la performanţele lui Apolodor din Damasc şi ne-am imaginat cum cohortele armatelor romane treceau de pe un mal pe altul, am plecat spre casele noastre gândindu-ne la vara următoare cu speranţa revenirii. Faptul s-a petrecut aievea. Am revenit într-o formaţie nouă, alcătuită din artişti care aparţin diferitelor generaţii, de la cele mai tinere la cele ale senectuţii, reprezentând centrele importante cultural artistice ale ţării dar şi din Serbia vecină. De astă dată, tabăra a fost cantonată la Eselniţa, mai sus de Orşova. Într-o pensiune orientată spre Dunăre, cu terase ce se succed până la o mică platformă suspendată deasupra apelor curgătoare, am continuat programul cercetărilor vizual artistice îmbogăţindu-ne memoria şi imaginaţia. Pentru cei care au fost şi în alte ediţii exerciţiul cunoşterii a însemnat alăturarea de imagini noi din configuraţia peisajului relevate printr-o nouă poziţionare în raport cu traiectul solar descoperind faţetele nevăzute ale aceluiaşi cristal.

Am lucrat cu o bucurie imensă. Compania confraţilor a fost agreabilă, echilibrată şi stimulatoare. La toate acestea o contribuţie semnificativă au avut organizatorii, familia Anca şi Doru Dincă, atenţi şi grijulii cu fiecare dintre artişti, în aşa fel încât am trăit puternica impresie că ne aflăm de multă vreme într-o familie bine consolidată. Şi de această dată încheierea programului taberii s-a făcut printr-o expoziţie la aceeaşi galerie, Angels’art unde vizitatorii au avut prilejul să se bucure de noile noastre realizări.

Amintirea acelor întâlniri persistă. Dacă am pomenit de anticul Pod peste Dunăre conceput de Apolodor din Damasc, putem să acceptăm, ca o metaforă, varianta lui simbolică, a legăturii ce astăzi, aici o pecetluim prin această expoziţie găzduită de Galeriile Dana, prin generozitatea domnului inginer Mihai Pascal şi colaboratorii săi. Este o punte a spiritului şi artei care se arcuieşte peste România de la fruntariile sud-vestice până la cele nord-estice. Pilonii de rezistenţă ai acestui arc imaginar sunt pictori din mai multe generaţii; Leon Vreme, Alma Relinger, Ion Sălişteanu, Bertaland Kovacs, Ion Şulea-Gorjan, Liviu Suhar, Constantin Catargiu, Dan Palade, Andreea Flondor-Palade, Cristian Sida, Aurel Dan, Constantin Răblucan, Grigore Mihuţ şi Nicolae Caţavei, Ştefan Popa-Popas, Leopold Filcz, Livia Balu din Elveţia, Ginny Bartolomeu şi Erik Maijer din Olanda; Miodrag Urosevici, Drăgan Stokic sau Dragoliub Firulovici din Serbia.

Oaspeţilor prezenţi acum în Iaşul Marilor Iubiri, familia Anca şi Doru Dincă le spuneam „bine aţi venit” şi le mulţumim că ne-au adus crâmpeie de imagini ce ne amintesc de frumuseţea unor locuri încărcate de istoria milenară a neamului românesc.

Liviu Suhar, pictor