Erotica

 

Erotismul si frivolitatile privirii

Pentru editia de anul acesta a "Eroticii", Dragos Patrascu - curatorul expozitiei - a mobilizat peste o suta de artisti, dislocati in patru dintre galeriile Iasului: Dana, Cupola, Tonitza si Moldova Mall. Prezenta generoasa vine sa confirme, pe de o parte, maturitatea proiectului (aflat la a saptea recidiva),  pe de alta - interesul sporit pentru tema abordata. Au fost selectate lucrari de grafica, pictura, sculptura, fotografie, instalatii, apartinind unor autori din generatii diferite: Corneliu Baba, Dan Hatmanu, Dan Erceanu, Mircia Dumitrescu (bucuresteni), Mihai Tarasi, Zamfira Birzu, Felix Aftene, Sorin Purcaru, la care se adauga numerosi tineri aflati in verva inceputului de cariera.

Multimea compozitiilor etalate, dar si diversitatea tratamentelor aplicate subiectului in discutie nu te scutesc de firesti perplexitati. Cum se explica entuziasmul "erotogen" al atitor artisti? Exista asupra erotismului o cit de aproximativa circumscriere notionala? Stim, adica, ce presupune el? Se incadreaza acesta in tipare previzibile? Este erotismul subversiv si indecent - cum indeobste se spune? Care ar fi limitele decentei si moralitatii? Dar ale insolentei si necuviintei? Poate situa cineva cu fermitate granitele dintre obscenitate si pudoare, frivolitate si seriozitate,  desfrinare si rigorism?  Cind o lucrare poate fi "suspectata" de erotism? Care este semnul ei distinctiv? Depinde acesta de suprafata epidermei expuse? Sau de ostentatia cabrarilor si expunerilor corporale? Este nudul fatalmente erotic? Ce anume il face atractiv sau, dimpotriva, respingator?

Iata ca erotismul pune probleme si nu inceteaza a fi, pentru fiecare, o problema. Chiar "problema problemelor", ar spune Georges Bataille - cel care ii dedica o intreaga carte. Vazut ca animal erotic, omul insusi se cere investigat, pentru ca a lui este problema, ale lui intrebarile si nefinitele dubii. Erotismul este terenul interdictiilor, dar si al transgresarilor. Functie de acestea ne si deosebim de restul dobitoacelor. Uneori insa diferentele de regn par estompate. Platon, Sade, Sacher-Masoch, Freud ii schiteaza simptomele si formele de manifestare: ideale, normale, stranii sau "deviante". Tocmai de aceea, principalele referinte sint la iubire, sexualitate si la practicile care fac din corp un loc al jubilatiilor senzoriale. Pina si mintea, spun filosofii, se preteaza la amor intellectualis, specifica jocurilor seducatoare, imprevizibile, ale imaginatiei si gindirii. Prostitutia si pornografia sint forme de exhibare "profesionala" a erotismului. Poate de aceea, strada si bordelul au fost multa vreme surse de inspiratie. Pentru feministele inversunate, erotismul este asimetric, favorabil juisarilor masculine.  Barbatii inca nu au ripostat la acuze.

In arta, se pare, erotismul nu este totdeauna conditionat de sex si nici de afisarile lui provocatoare. Intilnim lucrari socotite erotice, dar etalind corpuri acoperite; gasim si nuduri care, in ciuda evidentelor "gol-golute", se eschiveaza unor lecturi erotice. Francisco Goya, de pilda, a pictat-o pe Ducesa de Alba in cele doua Maja - desnuda si vestida, unul fara vesminte, celalalt - cu. Tabloul continind adaos textil este considerat de critici mult mai erotic decit primul. InocentulSarut al lui Brancusi, din 1907, sculptat in piatra, este evocat intr-o antologie a artei erotice universale (fiind, de altfel, singura lucrare retinuta din creatia unui artist roman). ÈAšarancutele lui N. Grigorescu, bine imbracate cu ii si catrinte, degaja mai mult erotism decit, sa zicem, Nud la malul marii, al aceluiasi, unde modelul (sotia unui prieten) pare stingherit de ochii indiscreti ai pictorului. In spatiul artelor vizuale, erotismul este o problema de... privire. Conteaza ce si cumprivesti.

Ceea ce privim nu este totuna cu ceea ce vedem, ne spune francezul Daniel Arasse, atent la detaliile picturale. Uneori privirea este "oarba", ca de melc. Intre simturi, vazul este considerat a fi distant, superficial si inselator, surclasat de relevanta impresiilor tactile, olfactive, gustative sau auditive. Tocmai din acest motiv, activam mai multe feluri de a privi, inclusiv in cazul unei opere de arta. Meninele lui Diego Velazquez ilustreaza in chip stralucit ambiguitatile reprezentarii. In lucrarea pomenita, personajele sint surprinse privind, dar se stie cine pe cine vede in realitate. 

Oare ce anume retine privirea intr-o compozitie de factura erotica? Scandalul "privirii indraznete" incepe, se stie, la 1538, cu Tizian. Venus din Urbino (un tablou "penal", zicea Mark Twain) pune in scena erotica picturii clasice. Personajul ne stapineste cu privirea, ne captureaza in haloul ei fermecator. Vazul substituie atingerea; ochii personajului te invita la complicitate ludica, parca punind in umbra carnatia si formele anatomice ispititoare. Sa mai invocam tablourile socotite sfidatoare ale lui Edouard Manet, Olimpia si Dejun in iarba, in care personajul feminin, acelasi in ambele lucrari, isi exerseaza privirea intr-un joc frivol cu un partener nevazut, privind parca "din afara"?

Ceea ce privim in afara noastra ne priveste in interior. O afirma Georges Didi-Huberman.  Intr-un fel contempla credinciosul o icoana sau un tablou cu miza religioasa, altfel un ateu sau un agnostic. Intr-un fel admiri silueta semeata a lui Napoleon calare, ca in tabloul lui David, altfelOriginea lumii a lui Gustave Courbet. La pictori precum Monet, Manet si Degas privirea devine personajul din umbra al artistului. Victor Ieronim Stoichita observa ca la Manet, spre exemplu, exista un contact vizual intre privitor si personaj, in timp ce la Degas privitorul pare ascuns, privind aidoma unui voyeur care vede fara sa fie vazut, observa fara sa fie observat. Femeia goalastergindu-si piciorul, a lui Degas, este privita pe furis de dincolo de o usa intredeschisa, in timp ceFemeia spalindu-se, a lui Manet, isi priveste privitorul in fata, infruntindu-i curiozitatea impudica. O eschiva a privirii este posibila in cazul corpului vazut din spate. George Banu, autorul unui tom despre Spatele omului vede aici o alternativa la confruntarea cu privirea acelor ochi ce ne scruteaza intrebatori intr-o relatie aparent directa, "fata in fata".

Exista, fara indoiala, si o traditie a plasticii erotice autohtone. Sa-i amintim pe Grigorescu, Tonitza, Pallady, Petrascu, Andreescu, Luchian, Ressu, Iser, Irimescu, Balasa, Chirnoaga. Li se adauga artisti din generatia tinara: Alexandru Radvan, Dumitru Gorzo, Elian. Multi dintre cei enumerati au compus sau compun inca, deopotriva, nuduri si icoane. Corpul vazut ca "templu" este o metafora cu certe radacini crestine. Erotica de la Iasi largeste considerabil frontul celor care spera la o grabnica detabuizare a temelor artistice si la sustragerea definitiva a acestora din zona prejudecatilor moraliste, insa fara a primejdui in vreun fel nici simtul valorii, nici bunul gust. 

Petru Bejan, critic de artă