Semne şi desemne de Nistor Coita

la Galeriile „Dana”

Retras în spaţiul inundat de verdele nuanţat în tonurile cele mai calde şi crude alăturate celui al pădurilor de brad înconjurătoare, misterioase şi protectoare, am fost translat în realitatea urbană ieşeană de un apel telefonic prin care vocea calmă şi moale a prietenului şi colegului din vremurile studenţiei clujene, Nistor Coita, mă vestea că va deschide o expoziţie amplă la Galeriile de artă „Dana”.

Revenit în Iaşi la câteva zile după vernisaj am avut bucuria să parcurg traseul expoziţiei cercetând, analizând şi contemplând simezele încărcate cu „semnele-imagini” şi subtile „caligrame”, elocvente exprimări ale unui discurs plastic unic. Impresiile sinteză după ce am văzut lucrările expuse m-au condus la idei concluzive noi comparativ cu cele stabilizate în memoria mea încă din vremurile tinereţii noastre. Aveam în faţă metamorfozările prin intermediul limbajului tipic artelor graficii şi picturii, a unei entităţi umane cu o personalitate creativă stabilă care se defineşte prin cuvintele cheie – „autoreflexiv”; „introspectiv”; „meditativ”; „poetic”; „solitar”. Din aceste poziţii începând mi-am pus întrebarea: „ce aş putea adăuga prin cuvintele mele pentru a face mai „descifrabilă” arta lui Nistor Coita?”.

Mi-am dat seama că nu analogiile teoretizante despre influenţe şi similitudini cu creaţia altor artişti din lume şi din ţară practicate deseori de unii critici de artă pentru a poziţiona opera unui artist în contextul orientărilor contemporane, reprezintă una din metodele ce i s-ar potrivi. Nici încercarea de explicare printr-o lectură amănunţită a fiecărei lucrări căutând firul „poveştii” (dacă există), unde începe şi unde se sfârşeşte şi care sunt sensurile camuflate privirii care urmăreşte centimetru cu centimetru suprafaţa pânzelor, ar fi o altă modalitate. Arta lui Nistor Coita trebuie preluată şi acceptată de privitor cu reverenţă şi răbdare acceptând faptul că în spatele lucrărilor se află artistul care le-a realizat şi a cărui structură umană se defineşte mai ales prin coordonatele care relevă dominant un temperament „autoreflexiv”; „introspectiv” şi „retrospectiv”. Este vorba despre un îndelungat dialog cu sine însuşi, perpetu, derulat în timp şi care s-a metamorfozat în multitudinea de „semne şi desemne”; „caligrame” şi imagini despre care putem spune că în multe cazuri au erupt pe pânză ca rezultante ale unui autodicteu. Cu acest prilej editura Dana Art a tipărit un album care onorează prin calitate şi aspect estetic, instituţia d-lui Mihai Pascal. Textul critic al albumului este semnat de Doamna Ruxandra Demetrescu, distins istoric al artei. Autoarea s-a aplecat cu discernământ profesional asupra creaţiei lui Nistor Coita, propunând reperele pentru lectura operelor sale.

Unele dintre acestea se pot distinge din citatul următor. Opera sa este născută – spune autoarea – „dintr-un demers autoreflexiv prin exerciţiul atent, minuţios al ochiului cunoscător, cercetător, al artistului. Rezultatul este o lume populată de personaje imaginare, marcată de mitologii personale care invită la contemplare şi incită la descifrare prin exerciţiul privirii”.

La un prim contact vizual cu lucrările lui Nistor Coita se relevă modernitatea viziunii. În general idea de „modern” (modernitate), în multe situaţii, în grabă şi într-un mod imprudent este asociată exclusiv unor reprezentări din zona abstracţionismului. Surpriza în cazul său se impune în secunda următoare când privitorul constată că în faţa sa se desfăşoară ansambluri compoziţionale construite prin elemente exclusiv figurative.

Imaginea fundamentală generatoare a structurilor compoziţionale este figura umană. Configurată prin datele sale bazice, figura umană este transformată de artist într-un „semn plastic”. El devine asemănător unei simbolice figuri geometrice oarecare, repetată şi reluată în nenumărate poziţionări şi redimensionări, elementul semantic esenţial pentru crearea unui ansamblu coerent, logic şi unitar. Artistul consolidează un repertoriu propriu al limbajului definind astfel un alfabet al semnelor cu care transcrie pe pânză propriile introspecţii. Faptul în sine este evident prin definiţiile date ciclurilor de lucrări de către însuşi Nistor Coita. Ele se numesc: „Exerciţii de coabitare”; „Cosmografii”; „Pasaje”, fiecare cuprinzând un număr de lucrări.

Conţinutul mesajelor se află încifrat în suprafaţa pânzei impunându-se subliminal privitorului după parcurgerea întregului câmp plastic. Acesta este alcătuit din semne – imagine, adevărate caligrame. Printre ele şi dincolo de ele, privitorul este invitat într-un mod subtil şi elegant să evadeze din propria realitate imediată, de sub incidenţa ei directă, într-un alt univers pentru a se regăsi pe sine, intermediat fiind prin propunerile autoreflexive ale autorului. Limbajul prin mijlocirea căruia Nistor Coita construieşte imaginile este esenţializat dar nu cantonat exclusiv în abstracţii formale. El rămâne fidel viziunii figurative dar deschide larg graniţele către universul abstracţiilor. Linia ca element al limbajului, pentru autor nu este doar o urmă pe suprafaţa pânzei. Ea este purtătoarea unor subtile energii care grupate se transformă în licenţe expresiv plastice, determinându-l pe privitorul analist să descopere stările autoreflexive ale autorului dar şi pe ale sale. Liniile pe pânzele lui Coita nu sunt jocuri gratuite care au doar funcţii ale plasticităţii de sugerare prin repetiţie, dimensionare sau orientare, doar a unor anumite pasaje ritmice. Linia ca entitate abstractă prin caracterul său de bază, este „înnobilată” fiind „investită” cu responsabilităţi majore pe pânzele lui Nistor Coita. Ea devine funcţional determinantă pentru transformarea elementului figurativ descriptiv în unul expresiv plastic, pornind de la particular la general, transpunând figuraţia într-o postură superioară, de expresivitate artistic-plastică, ea metamorfozându-se în „semn”, „simbol”, „imagine marcă”. Vorbim în cazul lucrărilor sale despre „caligrame”, sau un alt fel de scriere prin care „semnul” este relevat prin „desemn”. Descoperim ideograme, desene scrise sau scriituri desenate; caligrafii care propun sugestiv acceptarea ideii că în faţa noastră se desfăşoară şi se interferează suite de semne şi simboluri, ordonate de artist după logica propriilor meditaţii fără a le dezvălui însă, în totalitate. Dimpotrivă, artistul invită privitorul să-i devină partener în călătoria sa.

Aşadar, ajuns în Iaşi după un lung periplu în centrele cele mai importante ale României, operele lui Nistor Coita grupate într-un ansamblu unitar şi relevant, onorează prestigioasa galerie „Dana” din Strada Profesor Cujbă. Expoziţia lui Nistor Coita reprezintă în contextul artistic plastic al locului un eveniment de prim rang. Lecţie a profesionalismului care însumează talentul şi inteligenţa, expoziţia respectivă confirmă exemplar ce înseamnă consacrarea şi modul în care energiile propriei vieţi sunt dăruite artei.

Liviu Suhar, pictor

Valentin Ciucă, critic de artă

„Ars Longa” nr. 7, iulie 2012, supliment de artă al revistei „Cronica veche” editat de Galeria de artă DANA