Două expoziții, un autor octogenar, o reacție cordială...

În deschiderea noului sezon expozițional, nimic nu era mai potrivit decât colaborarea dintre Galeriile Dana și Nicolae Iorga, artistul octogenar apreciat nu numai în orizontul românesc ci și în alte orizonturi culturale ale Europei. De fapt, fiind remarcat din anii tineri pentru potențialul său creativ a beneficiat de burse și de scurte stagii de perfecționare artistică. Structura sa afectivă i-a permis comunicarea directă și spontană cu colegii de breaslă, dar și cu potențialii colecționari din varii spații europene, calitatea picturii sale fiind ușor de descoperit și asumat. Ca prezență publică, pictorul are o tandră afabilitate, e jovial și dispus oricând la evocări, amintind de anii studiilor universitare de artă, de perioada când a stat în preajma unor capodopere la Muzeul Brukenthal din Sibiu, de anii când a condus pragmatic o Școală Populară de Artă.

Distins între zugravii de subțire, cum erau numiți pictorii altădată, ca un coleg onest și disponibil oricând să întindă mâna la nevoie oricărui confrate de breaslă, Nicolae Iorga, între numeroasele sale expuneri în spațiul public, a făcut din evenimentele sale de la Iași veritabile popasuri inițiatice. Respectul său față de valorile mai vechi sau mai noi din spațiul binecuvântat al Moldovei, nostalgia revenirii în matca originară, determină revenirea în acest sanctuar spiritual ori de câte ori este invitat sau simte nevoia unei resuscitări a energiilor vitale. Anii din urmă l-am aflat alături de colegi la taberele de creație marca generosului Mihai Pascal, fiind privită ca un fel de întoarcere a Fiului rătăcitor . Expozițiile ieșene din anii din urmă defineau fără echivoc potențialul creativ al unui pictor febril în imaginație și inventiv în soluții plastice. Albastrul de Iorga este, fără a forța similitudini cu muralele albastre de la Voroneț, sugerează o opțiune în sensul asumării voluntare a lecțiilor trecutului medieval. Nostalgii, așadar, unde cheia modernă a artei compoziției și, a cromaticii în general, în dominantă temperamentală rece, virează alteori, discret, către orizonturile unei vulcanice solarități.

La Galeria Dana de pe celebra Stradă Lăpușneanu, unde se mai aud încă pașii lui Tonitza sau Corneliu Baba, posibilul lor urmaș, face din ideea inițială un parcurs inițiatic devoalând misterele unei alchimii, prin care miracolul dimensiunii celeste devine prin har și dăruire un poem vizual și sonor cu notele rafinate ale unei rapsodii. Atașante la prima vedere, aceste compoziții sugerând liniștea absolutului și puritatea azurului, grația formei și subtilitatea mesajului, ritmica incitantă a construcției grafice cu trimiteri la geometrie, impune un autor a cărui disponibilitate creatoare ignoră nonșalant luciditatea actului de identitate.

L-am urmărit în traseele sale intelectuale, i-am văzut atelierul, raftul cu cărți, ustensilele de cafea și tirbușonul devotat în situații de criză, am vorbit prin tăceri solidare și am visat la operele ce nu s-au ivit încă în orizontul așteptărilor noastre. Motivul ecvestru, ferit de inflexibile rezolvări statuare, fac din interpretările lui Nicolae Iorga permanent o pledoarie pentru grația unui cu adevărat prieten al omului.

Desfășurările imaginilor în spațiul galeriei, sugerează permanent nu atât zborul, cât desprinderea, intrarea în eteric și ficțional. Hergheliile imaginare bat cu copitele în poarta absolutului și, uneori, chiar i se deschide. Compoziția, întotdeauna compoziția este nexul miraculos al formei, al grației feminine chiar dacă, lascive sau nu, se abandonează potențialelor plăceri. Aluzia la erotic are forma și expresia abundentă a unui nud, colorat sau doar conturat într-o schiță fugace, reinventând permanent lumea și bucuriile ei fizice. Urmând unduirile formei generoase, privitorul participă la o inițiere sau la un abandon. Pe pereții Galeriei, zburdă ființe reale și imaginare totodată, trâmbițele Ierihonului rămân fără ecou. Erotismul lui Iorga ține îndeosebi și permanent de zona decenței, a lucrurilor sugerate, marcate de fiorul tandreții, iar nu al eroticului vulgar sau insațiabil.

Revenind în Galeria din Strada Cujbă, simt nevoia să reiterez ideea că Simfonia în albastru se insinuează în chip firesc cu fiecare nouă închinare în raport cu imensitatea cerului. Structura formei, uneori cu sugestii angular volumetrice definesc spații de reverie sau cavalcade furibunde. Geometria variabilă a mișcărilor pe suprafața generoasă a suportului trimite la ideea că prin mișcare ritmul formelor angulare sau curbe însuflețesc dinamica ansamblului compozițional. Vedutele venețiene sau din spațiul oriental, onctuoase, sunt expresive trimiteri la arhitectura lumii și a ființei noastre interioare. Arta peisajului rămâne permanent o opțiune și o firească bucurie...

Nicolae Iorga, vorbitor persuasiv, manierat și cultivat, nu exaltă niciodată tonul cromatic, deși am identificat unele imagini explozive, se păstrează în perimetrul unei stilistici unde idealul armoniei este consecvent identificabilă. Autoportretele artistului, variate și lucide, exprimă elementele unui caracter jovial și echilibrat, stenic și creativ. Astfel, imaginea auctorială se suprapune cu elementele unui destin împlinit. Modernitatea la Nicolae Iorga ține de firescul unui artist care a știut unde să caute spre a găsi acolo ceea ce a visat cu luciditate și exigență. A te întâlni cu tine însuți, cu propria viziune despre arta picturii a însemnat efortul de identificare a unei inconfundabile identități. A utilizat cu măiestrie tehnicile grafice, în culoare sau în alb-negru, fără a striga disperat: și eu sunt pictor... Asemenea conduită profesională onorează un parcurs creator și face din artist un reper axiologic.

În mod firesc, cariera sa echivalează cu imensa bucurie de a zugrăvi, inspirat, cerul imaginației și bucuriei noastre de a fi... Îl salut cu prețuirea unui lucid și bucuria unui vechi prieten...

Valentin Ciucă

„Ars Longa” nr. 9, octombrie 2012, supliment al revistei „Cronica veche” editat de Galeria de artă DANA