Ca in fiecare an, sarbatorile de iarna ofera cele mai bune ocazii de resuscitare a sensibilitatii religioase. Multe din evenimentele vizuale concepute in ultima vreme tatoneaza motive ale sacrului, perceput in toate ipostazele sale. O inspirata situare in contextul Craciunului este data de expozitia inaugurata zilele trecute in spatioasa Galerie a Primariei (deocamdata fara nume), situata in noul pasaj de la Hala. Derulat in parteneriat cu Galeria „Dana", proiectul raliaza sub aceeasi „umbrela" tematica 27 de artisti ieseni (Felix Aftene, Dorin Baba, Zamfira Birzu, Smaranda Bostan, Claudiu Ciobanu, Gabriela Popa-Benescu, Petru Ciobanica, Adrian Crasmaru, Andreea Dascalu, Gabriela si Sabin Drinceanu, Manuel Manastireanu, Ionela Mihuleac, Ana-Maria Negara, Cristian Ungureanu, Sorin Purcaru...), fiecare glosand Despre ingeri. Cum se justifica o atare alegere?

Miza este, de buna seama, si teologica, si religioasa. Imaginarul crestin a fost intotdeauna in cautarea unui „spatiu" compensatoriu, intermediar, care sa umple „golul" presupus dintre oameni de Dumnezeu. Henri Corbin il numeste mundus imaginalis, o lume in care entitati trans-vizuale capata contururi clare, lesne de recunoscut. Aceasta ar fi lumea sufletului, una „in care spiritul si corpul se intrepatrund, o lume de imagini,imaginala, dar la fel de putin imaginara ca si lumile care o flancheaza". Aici au loc viziunile si revelatiile, adica „aratarile" lui Dumnezeu. Departe de a fi un joc al fanteziei, aceasta „gandire in imagini" primeste concretetea unei experiente reale, pe care bunul crestin o pune in serviciul cauzei sale. Posibilitatea de a explora simultan mai multe lumi este ocazia de care acesta va profita copios. Imaginatia poate sa aduca in prezent lucruri si fiinte absente, intrate anterior in perceptia senzoriala, sau chiar sa „construiasca" figuri, personaje, intamplari care nu tin de realitatea imediata. Se deschide astfel un regim fictional tranzitat fie de vizitatori dezirabili (ingeri, sfinti sau chiar de Cristos), fie de travestiurile nocturne, malefice, ale diavolului.

Pentru crestini, ingerii sunt prezente diafane, care scapa ochilor obisnuiti. De aceea nu vor putea sa dea semne vizibile, accesibile oricand si oricui. Cum anume pot „lucra" asupra noastra? Stimuland imaginatia nocturna, operand prin similitudine cu lucrurile cunoscute - asa cum arata Sfantul Toma in De magistro. Intre cele doua lumi, de aici si de dincolo, astfel de intermediari suprima singuratatea, facand departarea suportabila. Ei sunt „mesagerii" prin excelenta (anghelos, in greceste, desemneaza vestitorul, mesagerul).

Ierarhiile lui Dionisie Areopagitul populeaza nu atat cerul, cat sfera mediana dintre om si Dumnezeu. Dispunerea nu este neaparat simetrica, astfel incat unii dintre oameni pot fi asezati mai aproape, altii mai departe de cele doua extreme ale geografiei sacre - Cerul si Infernul. Treptele succesive fac posibile ascensiunea si caderea. Prin credinta si rugaciune, pana si departarea ultima pare accesibila, cata vreme „urcusul" este nu doar promisiune, ci tinta oricarei incercari. Numai ingerii vorbesc in locul lui Dumnezeu. Nevazuti in esenta, ei se lasa totusi perceputi, insotind pe fiecare credincios in evaziunile sale nocturne. Simtiti ca fiind aproape, ei dau consistenta intervalului, convertindu-l intr-un spatiu al comunicarii; ei transmit omului „semnele" lui Dumnezeu si lui Dumnezeu dorintele omului.

Este ingerul calauza cea mai buna a omului simplu? Poate el sa faciliteze cunoasterea lucrurilor divine? Scrierile lui Augustin sau ale lui Dionisie Areopagitul ar fi putut legitima un raspuns pozitiv, insa Toma d'Aquino, teologul dominican, este convins ca lucrul acesta contrazice logica; „ingerii nu ne invata decat in cazul cand ne-ar aparea intr-o forma perceptibila" - lucru cat se poate de miraculos.

S-a spus ca spre sfarsitul Evului Mediu viziunile angelice se raresc, odata cu avansul scepticismului filosofic. Cerul insusi se mai limpezeste, renuntandu-se la densitatea inflationista a instantelor mijlocitoare. Se restrang treptat superstitiile, facand loc emblemelor ratiunii. Cu toate acestea, lumea nu va inceta sa se incredinteze unui mijlocitor, chiar daca puterile acestuia apar slabite. Pentru multi, ingerul protector ramane „punctul de fuga" privilegiat, mereu accesibil, adapostul privilegiat al sperantei. Este si motivul pentru care i s-a dedicat o stiinta - „angelologia" -, iar iconografia crestina ii atribuie un loc prioritar in reprezentarile sacrului. O putem constata cu totii; peretii bisericilor si catedralelor crestine sunt populati cu arhangheli, serafimi si heruvimi, mesageri divini prin excelenta, redusi la conturul organelor cu care „actioneaza", unii exersandu-si vederea (ochii), altii zborul (aripile).

Omul este infatisat in lucrarile artistilor ieseni ca fiinta a „intervalului"; nici inger si nici bestie. El tinde spre un pol al perfectiunii, catre o dimensiune angelica, sperand sa se detaseze de tot ceea ce, eventual, i-ar obstacula elanul. Pentru multi, Craciunul poate fi ocazia ideala.

Petru Bejan, critic de artă

„Ziarul de Iași”, 20 decembrie 2012