Culori și forme întrepătrunse

Universul stilistic al picturii este nelimitat și diversificat depășind fruntariile imaginației. Istoria artei ca domeniu al cercetării și cunoașterii cuprinde prin strădania istoricilor și criticilor ariile stilistice și conceptuale ale epocilor și perioadelor ce se succed în pas cu timpul. Artiști și opere cunoscute și etalate la vedere reprezintă nucleele în jurul cărora se decelează principiile estetice și regulile ce definesc stilul. Cu toate acestea, opere remarcabile și artiști importanți, nu odată, trec prin timp neobservate și neînțelese de contemporanii lor. Acele opere sunt descoperite mai tîrziu de generațiile ce le urmează. Descoperirea creațiilor unor pictori peste care timpul a trecut neobservat, reprezintă momentele înălțătoare ale unor revelații. Nu odată ele înseamnă originile care premerg etapele noi ale evoluției picturii. Se redefinesc în acele momente conceptele stilistice și de viziune pentru o altă perioadă de timp. Astfel de situații se aseamănă cu simbolice capete de pod pe care se sprijină arcurile peste timp ale continuității fluxului evolutiv al artei. Ritmul succesiunii etapelor la care ne referim s-a accelerat în ultimile două secole, astfel încât ele intră în contratimp cu ritmul vital uman. Contemporan cu evenimentele ce se rostogolesc etapă după etapă, în domeniul picturii, creatorului implicat i se dezvăluie inexplicabile paradoxuri. Multe dintre acestea nu sunt percepute trecînd pe lîngă noi fără măcar a le simți (sesiza). Descoperim cu surprindere fațete noi, imprevizibile, ale evoluției experimental-conceptuale pînă la acel moment, despre posibilitățile de reprezentare a unor teme universale într-o nouă cheie interpretativă. Deseori după ce evenimentul în sine s-a împlinit impunîndu-se la un anumit nivel al societății, publicul fascinat sau dezamăgit îl va accepta sau respinge lăsînd timpului misiunea consolidării lui.

Pictorii fac parte din categoria fericiților sorții. Ei au privilegiul hărăzit de Parce la venirea în acestă lume de a se bucura de talentul pus în talerul balanței, care favorizează bucuria și libertatea de a privi realitatea cu detașare și de a o reprezenta interpretînd-o. Prin tălmăcirea lor ei ivesc privirii ceea ce este peren din realitatea fizică a lumii în care trăiesc sub formă esențializată, expresivă și binefăcătoare prin frumusețea plastică a formelor și culorilor. Izolați într-un aparent con de umbră, dorind instinctiv să nu fie văzuți și deranjați de cei din jur, mulți dintre ei curioși și indiscreți, pictorii se simt fericiți cu adevărat în spatele ușilor atelierului, unde trăiesc intens sentimentul viselor împlinite. Ei trăiesc din plin starea de plenitudine creativă în acel spațiu sacru al atelierului unde un câmp pozitiv energetic în interiorul căruia se află ei înșiși, pînzele și culorile risipite pe paletă, îi îmbrățișează cu tandrețe, înălțîndu-i. În afara acelui cîmp energetic mulți dintre aceștia consideră că există doar spațiu neutru din care ei nu mai fac parte. Misiunea lor s-a încheiat înaintea întîlnirii operelor cu acel spațiu neutru definit prin simezele galeriilor de artă, al colecțiilor de artă, al colecțiilor private sau publice sau ale muzeelor. Astfel spus, ei consideră că menirea lor a luat sfîrșit odată cu scoaterea lucrărilor din atelier și lansarea lor în circuitul public.

Dintr-o astfel de spiță mi se pare a fi pictorița Gabriela Popa Benescu. Prezență cu adevărat discretă în spațiul public al cetății, doar în aparență pare a naște semne de întrebare despre propria persoană. O privire cuprinzătoare asupra biografiei și activității artistei ne relevă polul opus aparențelor amintite. Activitatea sa creatoare de pictor al căror opere și stil sunt recognoscibile oriunde s-ar afla lucrările printr-o privire fugitivă asupra lor situate chiar într-o companie diversificată, este incontestabilă. Ele relevă desenul personalității sale artistice, stabilă și puternică, definită prin stilul propriu bine așezat în matricea principiilor estetice asimilate convingător.

Dacă ne referim la formarea sa profesională, remarcăm faptul că a urmat cursurile liceului de artă Octav Băncilă, absolvite în anul 1986 iar între 1989-1995, a studiat pictura în cadrul Universității de Arte George Enescu din Iași, absolvind-o în mod strălucit prin susținere examenelor de licență. Cota pregătirii sale profesionale i-a deschis calea către o frumoasă și prestigioasă carieră academică. Faptul că a avut șansa ca studiile sale universitare să se desfășoare pe parcursul a șase ani, așa cum experiența tradițională, s-a dovedit a fi necesară formării viitorului artist pictor pe parcursul timpului, a reprezentat un incontestabil beneficiu. Cele două atribute profesionale distincte prin nivelul lor calitativ, cea de artist și cea didactică, s-au dovedit a fi într-o armonioasă compatibilitate spre binele studenților și profesorului pictor însuși, reverberînd în societate în mod pozitiv. Creațiile doamnei Gabriela Popa – Benescu sunt prezențe constante în diverse expoziții locale, naționale și internaționale, personale, sau de grup restîns sau mai mare, în țară sau în Europa. Aceste participări de multe ori au fost onorate prin însemne ale recunoașterii valorii sub forma unor diplome și medalii.

Nu putem omite din aceste scurte referiri biografice faptul că în anul 2009 a obținut prestigiosul titlu științific de doctor în domeniul artelor vizuale ca urmare a activității laborioase de cercetare științifică cu caracter teoretic și susținută prin argumentări ale creției proprii, originală și relevantă. Activitatea sa în cadrul facultății de arte plastice este semnificativă fiind coordonator pentru elaborarea unor programe și proiecte cu implicarea directă a studenților.

Momentele de reflecție în fața pînzelor Gabrielei Popa- Benescu generează întrebări, presupuneri, clipe de încîntare sau poate unele îndoieli pentru unii privitori, trezind curiozitatea și căutînd lămuriri. Privitorul devine captivul picturii aflată în fața sa. El este determinat la lectura cadrului parcurgînd cu privirea pas cu pas suprafața. Fără să-și dea seama el se implică în descifrarea unor ecuații a căror formulă cheie se află ascunsă undeva în straturile de culori suprapuse și interferate, sub mantia unor rețele de linii generatoare de forme geometrice. În țesătura născută din întrepătrunderea formelor geometrice riguros elaborate, chiar exigente, se ascund îmbinări și articulări născute ca urmare a alăturării suprafețelor colorate puse în starea de vibrație plastică datorată contrastelor structurale. Aluziile la originile figurative ale formelor din natură care au devenit în compoziție pretexte plastice pentru definirea conținutului mesajelor, sunt mascate prin prelucrarea lor pînă la limita abstracțiilor de sorginte pur geometrică. Doar o analiză pas cu pas, din aproape în aproape a suprafeței pictate inventariind într-o ordine logică părțile și fragmentele dezvăluite, încifrate într-un microcosmos aparent, extras din realitate și integrate ansamblului compozitional, sunt în măsură ca odată cuprinse în cîmpul vizual al privitorului, să reconstituie legenda sau istoria ascunsă sub acele straturi de culoare și semnificantele structuri plastice.

Temperamental, autoarea se dezvăluie prin opțiune frecventă de folosire a unor dominante cromatice clare, tranșante, am putea spune. Fundamentul armoniilor cromatice este o culoare definită tonal aproape de starea pură. Odată stabilit acest suport al culorii dominante, artista elaborează demersul compozițional construindu-l din elemente simbol exprimate prin figurări lineare care balansează între pictural, grafic și decorativ. Sunt elocvente în acest sens lucrările din ciclul Invocînd ploaia al căror suport bazic al armoniei de ansamblu sunt tonurile vivante de roșu. Acestor dominante se integrează formele geometrice investite cu funcții expresiv semnificante și unele simboluri. Teme născute din interpretarea etosului popular conțin abordări cromatice în tonalități de verde, galben, roșu stins sau albastru. Semne filigrame liniare, motive decorative ce amintesc vag de țesături și cusături se ascund sau ies la vedere din cîmpul colorat al tablourilor, susținînd dramele structurii compozițiilor. În general autoarea preferă balansarea tonală și a purității culorilor între cele aflate în relația de complementaritate. Aceste aspecte sunt mai evidente în lucrările intitulate Paparude, Tradiții, Pomul cunoașterii, sa.

Preocuparea artistei pentru susținerea armoniei de ansamblu prin compatibilizarea complementarelor temperînd rolul contrastelor valorice este vizibilă în aproape toate lucrările sale. Privind picturile Gabrielei Popa- Benescu avem sentimentul că autoarea face un fel de echilibristică între pictural și decorativ, preferînd spațiul plastic exclusiv al bidimensionalului. Din acest motiv, cred, spectatorul se simte provocat ca odată receptat ansamblul de la distanță, să parcurgă cu privirea suprafața tabloului din apropiere. Aria tematică a artistei cuprinde și subiecte cu aluzie la secvențele din viața personală și socială, contemporană. Sunt semnificative lucrări cu titluri ca Eu, Noi, Primavara, Limite, Trasee, Acvariu sau Călătorii imaginare. Remarcăm în cazul unor astfel de picturi preferința autoarei pentru game cromatice dominante în albastru, violet, ocru galben sau roșu dar și susținute prin tonuri tulburate de verde cald, asociate unor prezențe ale brunurilor și ocrului pămîntiu.

Stilul picturilor doamnei Gabriela Popa _ Benescu este inconfundabil. Discreția prezenței sale publice uneori mult prea remarcată din partea celor care o cunosc, nu este de cele mai multe ori motivată mai ales că opera sa reprezintă argumentul forte pentru a fi circulată și cunoscută spre binele iubitorilor de pictură.

Liviu SUHAR,

Revista de artă vizuală ISART, nr. 1/2015, editată de Editura Dana Art – Galeria DANA