Poate ființa să rămână „neatinsă” în puritatea unei clipe?

Mădălina Andronic caută expresia naturală, curată, a celor pe care alege să-i oprească pe pânză, într-un demers în care lumina și straturile de culoare traduc rândurile unui jurnal intim. Artista conturează o narațiune ce nu pune accent pe identitate prin fizionomie, ci pe context și atmosferă prin culoare. Alături de aceste clipe ale omului, apar secvențe de peisaj sau stări, abstractizate, diluate, estompate, continuând traducerea portretului prin dedublarea fragilului echilibru dintre structura de profunzime a ființei și proiecția exterioară.

Critic de artă, dr. Maria Bilașevschi