„Plini de spaimă, cum n-au fost vreodată,

risipiți, străpunși de veșnicie,

stau pitiți cu toții pe-o câmpie

spartă, și să-i rupă n-o să poată”

(Rainer Maria Rilke, „Judecata de Apoi”, trad. Mihail Nemeș)

«Aurel Vlad este unul dintre puţinii sculptori care reuşeşte să articuleze pornind de la suma propriei vieţi şi experienţe deopotrivă personale şi profesionale un discurs despre om şi umanitate totodată. Desigur, la o primă vedere aceasta ar fi la îndemâna oricărui artist, mai ales a celui înzestrat cu capacitatea sintetizării în expresie a unei trăiri, dar ceea ce îl diferenţiază pe Aurel Vlad pe lângă tehnica de însufleţire a tablei şi a dermei prin nituri, este viaţa cu care îşi animă făpturile. În universala ciclicitate a emoţiilor, sentimentelor şi a patimilor, a clipelor de angoasă şi, în definitiv a tot ceea ce alcătuiesc şi se contopesc cu fiinţa umană, Aurel Vlad vine cu propria-i mărturisire, întregul şir de personaje fiind ipostaze ale dedublării prin suprapunere, a formei umane plăsmuită de mâinile sculptorului şi a specificităţii unei trăiri, ce imprimă din exterior spre interior reacţia, gestul. » / Maria Bilașevschi, critic de artă

Curatori: Smaranda Bostan, Maria Bilașevschi.